Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei va bloca planul Eurobank de majorare a capitalului

Conducerea Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) se opune deciziei Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, de a convoca Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru o majorare de capital bazată pe actualul cadru legal, transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 07:18

Eurobank este singura mare bancă grecească recapitalizată în întregime cu fonduri de la stat. În prezent, statul elen controlează 95% din acţiunile Eurobank, după ce banca a fost recapitalizată cu resurse de la HFSF.

Reprezentanţii HFSF, vehiculul care se ocupă de recapitalizarea principalelor bănci elene, a trimis, miercuri seara, o scrisoare conducerii Eurobank, al treilea grup bancar elen, solicitând oprirea procedurii de majorare a capitalului conform actualei legislaţii deoarece, astfel, operaţiunea s-ar realiza numai prin fonduri private.

Joi, boardul Eurobank urmează să se reunească pentru a analiza reglementările principalului său acţionar, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţin că intenţia conducerii Eurobank este de a realiza operaţiunea de majorare a capitalului în actualul cadru legislativ şi creşterea capitalului din fonduri private, care şi-au exprimat interesul solid de a participa la acest proces, în timp ce sunt minimalizate pierderile HFSF.

La rândul său, Fondul de Stabilitate Financiară consideră că, în cazul neparticipării la majorarea capitalului, interesele plătitorilor de taxe din Grecia sunt afectate.

Eurobank a înregistrat, anul trecut, pierderi de 1,15 miliarde de euro, ca urmare a majorării provizioanelor constituite pentru credite neperformante.

Băncile greceşti sunt grav lovite de creşterea creditelor neperformante, după şase ani de recesiune şi o rată a şomajului de 28%, cumulată cu o scădere a depozitelor, pe măsură ce deponenţii şi-au scos banii din bancă sau i-au trimis peste hotare, pe fondul îngrijorărilor cu privire la stabilitatea sistemului bancar elen.

Pe piaţa din România, în luna noiembrie 2003, Eurobank (Eurobank Ergasias) a devenit acţionarul majoritar al Bancpost. De atunci, grupul şi-a extins în mod constant prezenţa în România, ajungând la peste 3.000 de angajaţi şi o reţea teritorială de 240 de sucursale, zece centre regionale şi zece centre de afaceri.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Europa nu mai vede o prioritate reducerea plafonului prețului de vânzare a barilului de petrol rusesc
Europa nu mai vede o prioritate reducerea plafonului prețului de vânzare a barilului de petrol rusesc
Reducerea plafonului preţului de vânzare a barilului de petrol rusesc, avută la un moment dat în vedere, nu mai este o prioritate din cauza creşterii preţurilor petrolului, a declarat marţi......
Kaufland: În 2025 ne menținem într-o creștere organică obișnuită, de până în 10%. Ce transmite retailerul producătorilor locali
Kaufland: În 2025 ne menținem într-o creștere organică obișnuită, de până în 10%. Ce transmite retailerul producătorilor ...
2025 seamană foarte mult cu anul anterior din punct de vedere al obiceiurilor de consum din România, unde atenția rămâne ...
Industria românească a zahărului s-a topit lângă Ucraina. Luate împreună, fabricile au rulat sub 1 miliard de lei,20% mai puțin decât anul trecut
Industria românească a zahărului s-a topit lângă Ucraina. Luate împreună, fabricile au rulat sub 1 miliard de lei,20% ...
În industria zahărului, care a rămas în doar doi procesatori locali, s-au rulat anul trecut sub 1 miliard de lei după ...
Mai putem scăpa de retrogradere? Intrarea României în „junk” ar aduce deprecierea masivă a leului și creșterea fără precedent a dobânzilor
Mai putem scăpa de retrogradere? Intrarea României în „junk” ar aduce deprecierea masivă a leului și creșterea ...
Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, și reprezentanții asociațiiei, susțin că, în cazul în care în luna ...