Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate are deficit de 2,74 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu peste 70% mai mare decât anul trecut

Fondul din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate (FNUASS) are deficit de 2,74 de miliarde de lei după primele nouă luni ale anului 2021, reiese dintr-o analiză Economica.net. Deficitul Fondului creşte cu peste 70% în ianuarie - septembrie 2021 faţă de perioada corespondentă a anului 2020 în ciuda infuziei de subvenţii de peste un miliard de euro, primită de Fond în perioada analizată. De la începutul crizei provocate de Covid-19, din bugetul FNUASS se suportă serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, şi a complicaţiilor acestei boli, indiferent că sunt asigurate, neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau că provin din alte state.
Cristina Şomănescu - mie, 10 nov. 2021, 22:09
Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate are deficit de 2,74 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu peste 70% mai mare decât anul trecut

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii colectați la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. De asemenea, din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului, în baza Legii salarizării unice.

Deficitul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a ajuns la 2,74 de miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2021 şi este cu 70,43% mai mare decât cel pe care l-a avut Fondul în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza făcută de Economica.net.

Câţi bani am încasat la Fondul Sănătăţii şi de unde vin cei mai mulţi

FNUASS a avut încasări totale de 35,14 miliarde de lei în primele nouă luni din 2021, cu 6% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020.

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate şi subvenţiile – cele mai mari surse de venit la Fond în primele nouă luni.

Veniturile încasate din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS), virate în proporţie covârşitoare de angajaţi, urmaţi de persoanele fizice care plătesc CASS prin declaraţia unică trimisă la Fisc, au ajuns la 26,8 miliarde de lei în primele nouă luni din 2021 şi sunt cu circa 13% mai mari decât cele încasate la FNUASS în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din analiza Economica.net.

Subvenţiile virate la FNUASS în primele nouă luni depăşesc 5,73 de miliarde de lei şi sunt cu circa 13% mai mici decât cele primite de Fondul Sănătăţii în perioada ianuarie – septembrie a anului 2020.

Încasările din taxa clawback, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, depăşesc 2,62 de miliarde de lei în perioada ianuarie – septembrie 2021 şi sunt cu 7% mai mici decât cele realizate în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza Economica.net.

  • Diferenţa dintre încasările totale la FNUASS şi sursele de venit antemenţionate (CASS, clawback, subvenţii) e acoperită de veniturile FNUASS, încasate în contul unic, în curs de distribuire, precum şi de veniturile nefiscale la Fond.

Cum am cheltuit banii strânşi la Fondul Sănătăţii

Plăţile totale făcute din FNUASS se ridică la 37,89 de miliarde de lei în primele nouă luni din 2021 şi sunt cu 9% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020.

Defalcat, plăţile făcute din FNUASS pentru produsele farmaceutice, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au ajuns la 11,18 miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2021 şi sunt cu peste 5% mai mari decât cele făcute în perioada corespondentă a anului 2020, reiese din calculele Economica.net.

Pentru serviciile medicale acordate pacienţilor în unităţi sanitare cu paturi, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 9,45 de miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2021, cu peste 11% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2020.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice au depăşit 9 miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2021 şi sunt cu peste 12% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza Economica.net. Cei mai mulţi de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice, potrivit analizei Economica.net.

Cheltuielile făcute din FNUASS pentru asigurări şi asistenţă socială au ajuns la 3,17 miliarde de lei în ianuarie – septembrie 2021 şi sunt cu circa 3% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din calculele făcute de Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...