Fondul European de Investiţii şi grupul ProCredit semnează un acord de finanţare a companiilor inovatoare din şapte ţări

Fondul European de Investiţii (FEI) şi grupul ProCredit au semnat un acord pentru a stimula accesul la finanţare pentru companiile inovatoare, atât întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), cât şi întreprinderi mici cu capitalizare medie, în cadrul InnovFin - finanţare UE pentru Inovatori, iniţiativă sprijinită de către Comisia Europeană, se arată într-un comunicat.
Economica.net - joi, 28 ian. 2016, 13:17
Fondul European de Investiţii şi grupul ProCredit semnează un acord de finanţare a companiilor inovatoare din şapte ţări

Potrivit comunicatului, noul acord permite grupului ProCredit să ofere finanţare companiilor inovatoare, în valoare totală de 250 de milioane de euro, prin intermediul băncilor ProCredit din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, România şi Serbia.

‘Sunt mulţumit de faptul că am semnat împreună cu grupul ProCredit acest acord de garantare InnovFin pentru IMM-uri, pentru a sprijini companiile inovatoare. Am colaborat cu grupul ProCredit şi în trecut şi suntem convinşi că partenerii noştri vor putea sprijini companiile inovatoare şi cele aflate în expansiune, care au nevoie de finanţare’, a declarat Pier Luigi Gilbert, directorul executiv al FEI.

Scopul Programului de Garantare pentru IMM-uri InnovFin este acela de a încuraja instituţiile bancare şi alte instituţii financiare să acorde finanţare IMM-urilor şi întreprinderilor mici cu capitalizare medie (până la 499 de angajaţi) care au nevoie de capital curent şi/sau investiţii pentru a finanţa cercetarea, dezvoltarea şi inovarea, cu sprijinul Uniunii Europene. FEI selectează instituţiile financiare în urma exprimării intenţiei de participare a intermediarilor financiari din întreaga Europă.

ProCredit Holding AG&Co. KgaA este compania mamă a grupului ProCredit, care cuprinde bănci ProCredit ce operează în ţări aflate în curs de dezvoltare şi în economii emergente, precum şi ProCredit Bank în Germania. La data de 30 noiembrie 2015, activele totale ale grupului erau de 6,1 miliarde de euro. Volumul total de împrumuturi aflate în curs de derulare era de 4,6 miliarde de euro, iar nivelul depozitelor clienţilor de 4,1 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...