Fondul Proprietatea a încheiat primul trimestru cu pierderi de 5,6 milioane lei
Veniturile din activitatea curentă au scăzut cu 11,2%, la 11,9 milioane lei, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 17,44%, la 17,5 milioane lei.
Veniturile din dobânzi, care provin din depozitele la bănci şi din titlurile de stat, au totalizat 10,5 milioane lei, faţă de 7 milioane lei la 31 martie 2012. Valoarea mai ridicată a acestora este determinată de nivelul mediu mai ridicat al depozitelor şi titlurilor de stat în cursul anului 2013, în pofida unui nivel uşor mai scăzut al ratelor de dobândă.
FP este un fond închis de investiţii, creat cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de regimul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.
Administratorul FP este compania Franklin Templeton, iar mandatul acesteia expiră pe 29 septembrie.