Fondul Proprietatea a plătit 8,05 milioane lei pentru răscumpărarea a 9,95 milioane acţiuni

Economica.net
23 04. 2014
fp_71989800

Titlurile au fost achiziţionate la preţuri cuprinse între 0,80843878 lei/acţiune şi 0,80983333 lei/acţiune.

Fondul derulează un program de răscumpărare de acţiuni care vizează preluarea unui pachet reprezentând maximum 8% din titlurile proprii.

Programul de răscumpărare a cel mult 8% din acţiunile Fondului Proprietatea a fost aprobat de acţionari pe 25 aprilie 2012, însă a demarat abia în 2013 deoarece decizia AGA a fost contestată de un acţionar al FP, avocatul Ioana Sfîrăială.

Până în prezent Fondul a răscumpărat peste 37,23 de milioane de acţiuni, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate de la începutul perioadei de răscumpărare fiind de 30,42 milioane lei. Numărul de acţiuni rămase de răscumpărat se ridică la 215,62 milioane.

Programul de răscumpărare acţiuni proprii se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei. Fondul a derulat un program de răscumpărare şi în anul 2011, când a achiziţionat 1,7% din acţiunile proprii, pentru 120 milioane lei. Fondul a anunţat la acel moment că doreşte să răscumpere 10% din acţiuni.

Potrivit reglementărilor, Fondul poate răscumpăra un volum zilnic de acţiuni de până 25% din volumul mediu zilnic de acţiuni tranzacţionate pe bursă.

FP este un fond închis de investiţii, creat cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de regimul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.