Fondul Proprietatea a plătit 8,22 milioane lei pentru răscumpărarea a 12,43 milioane acţiuni
Titlurile au fost achiziţionate la preţuri cuprinse între 0,65993525 lei/acţiune şi 0,66397912 lei/acţiune.
Fondul derulează un program de răscumpărare de acţiuni care vizează preluarea unui pachet reprezentând maximum 8% din titlurile proprii.
Programul de răscumpărare a cel mult 8% din acţiunile Fondului Proprietatea a fost aprobat de acţionari pe 25 aprilie 2012, însă a demarat abia în 2013 deoarece decizia AGA a fost contestată de un acţionar al FP, avocatul Ioana Sfîrăială.
La începutul lunii martie 2013, FP a obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti.
Programul de răscumpărare acţiuni proprii se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei. Titlurile răscumpărate ar urma să fie anulate, potrivit deciziei acţionarilor. Fondul a derulat un program de răscumpărare şi în anul 2011, când a achiziţionat 1,7% din acţiunile proprii, pentru 120 milioane lei. Fondul a anunţat la acel moment că doreşte să răscumpere 10% din acţiuni.
Potrivit reglementărilor, Fondul poate răscumpăra un volum zilnic de acţiuni de până 25% din volumul mediu zilnic de acţiuni tranzacţionate pe bursă.
FP este un fond închis de investiţii, creat cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de regimul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.