Fondul Proprietatea a trecut pe profit: 447 milioane de lei, în 2016, faţă de pierderi pe peste jumătate de miliard de lei, în 2015
‘Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în 2016 a fost câştigul net din vânzarea participaţiilor disponibile pentru vânzare, care a fost compensat parţial de pierderile nete din evaluarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere, de pierderile din deprecierea participaţiilor disponibile pentru vânzare şi de pierderea realizată din vânzarea activelor imobilizate deţinute pentru vânzare’, se arată în document.
La 31 decembrie 2016 capitalurile proprii totale au fost de 11,386 miliarde lei, o scădere cu 5,5% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2015, de 12,053 miliarde de lei.
Fondul a raportat la 30 decembrie 2016 o valoare a activului net de 11,427 miliarde de lei şi o valoare a activului net pe acţiune (‘VAN pe acţiune’) de 1,1865 lei (un randament total pozitiv al VAN pe acţiune de 7,3% comparativ cu 31 decembrie 2015).
La sfârşitul anului 2016, discountul preţului acţiunilor Fondului faţă de VAN de la 30 decembrie 2016 a fost de 33%. În cursul anului 2016, discountul calculat conform DPI a variat între 27,4% şi 39,5%.