Fondul Proprietatea a trecut pe profit. Câştig de 1,8 miliarde de lei, în primul semestru, faţă de o pierdere de 849 milioane euro, în S1 din 2020
„Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în primele şase luni ale anului 2021 a fost reprezentat de câştigul net nerealizat aferent participanţilor Fondului înregistrat la valoare justă prin contul de profit şi pierdere, generat de OMV Petrom SA, ca urmare a evoluţiei pozitive a preţului acţiunilor companiei în primul semestru al anului 2021 (creştere de 243,8 milioane lei, preţul acţiunilor crescând cu 16,9%), precum şi de creşterea valorii companiilor nelistate ca urmare a procesului de evaluare a acestora (în principal ca urmare a evaluării Hidroelectrica SA, care a înregistrat o creştere de 909,7 milioane lei)”, se spune în comunicat.
La finalul perioadei de şase luni, respectiv la 30 iunie 2021, preţul pe acţiune a fost de 1,85 lei, înregistrându-se astfel o primă de tranzacţionare de 0,77%, pe baza VAN disponibilă la data calculului. Randamentul total al preţului acţiunii în primul semestru a fost de 32,9%. VAN-ul total la 30 iunie 2021 a fost cu 11,3% mai mare comparativ cu cea de la sfârşitul anului 2020, în timp ce VAN pe acţiune a crescut cu 13,8% în aceeaşi perioadă, scrie Agerpres.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, discountul faţă de VAN a fost mai mic de 15% în toate zilele de tranzacţionare, atât pentru acţiuni, cât şi pentru GDR-uri, în timp ce discountul mediu al preţului acţiunii faţă de VAN a fost 4,2% în aceeaşi perioadă.
Compania menţionează că, pe 28 aprilie 2021, acţionarii au aprobat distribuţia unui dividend special brut de 0,072 lei pe acţiune. Fondul a început plata dividendelor pe 22 iunie 2021.
Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de şase luni încheiată la 30 iunie 2021 este de 655,1 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica (456 milioane lei) şi OMV Petrom (122,8 milioane lei).
Numerarul şi echivalentele de numerar (activele lichide) ale Fondului la sfârşitul primelor şase luni ale anului 2021 includ depozite la termen la bănci şi obligaţiuni guvernamentale emise de Ministerul Finanţelor Publice al României. Toate instrumentele sunt denominate în lei şi au maturităţi de până la un an.
Potrivit comunicatului, scăderea activelor lichide cu 48% în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2021 este în principal determinată de ieşirile de numerar aferente plăţilor de dividende (380,4 milioane lei) şi de achiziţionarea acţiunilor proprii în cadrul celui de-al doisprezecelea program de răscumpărare (209,8 milioane lei), fiind în principal compensată de încasările din vânzarea obligaţiunilor – creşterea netă de 297,4 milioane lei.
Datorii au crescut cu 86% comparativ cu 31 decembrie 2020 în principal datorită înregistrării datoriei aferente impozitului pe dividende datorat la bugetul de stat (11,8 milioane lei). Alte datorii au crescut cu 96% comparativ cu 31 decembrie 2020, deoarece data de plată a dividendelor anuale a fost 22 iunie 2021 şi nu toate sumele corespunzătoare au fost transferate încă acţionarilor.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Fondul este o companie de investiţii alternative, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit (GDR-uri) la data de 29 aprilie 2015.