Fondul Proprietatea a trecut pe profit în primul semestru din 2024. 213 milioane de lei, faţă de pierderile de 680 mil. lei, în perioada similară de anul trecut
„Activele lichide ale Fondului în perioada S1 2024 au inclus conturi curente şi depozite la bănci.Toate instrumentele au fost denominate în lei şi au avut maturităţi de până la un an. Cele mai importante intrări de numerar în S1 2024 sunt reprezentate de sumele încasate în urma vânzării întregii participaţii în Engie România SA (432,6 milioane lei), precum şi dobânzile colectate (26,2 milioane lei), iar cele mai mari ieşiri de numerar sunt aferente dividendelor nete plătite (287,1 milioane lei), plăţilor de impozit reţinut la sursă (44,2 milioane lei) şi achiziţiei de acţiuni proprii în cadrul Programului de răscumpărare nr. 15 (27,9 milioane lei). Creşterea netă a participaţiilor de 66,9 milioane lei în S1 2024 a fost în principal generată de procesul de actualizare a evaluărilor la 30 iunie 2024 (în principal CN Aeroporturi Bucureşti SA şi Administraţia Porturilor Maritime SA). La 30 iunie 2024, datoriile faţă de acţionari reprezintă dividende datorate acţionarilor, dintre care cele mai semnificative sume sunt aferente distribuţiei speciale de dividende din 29 septembrie 2023 (357,9 milioane lei)”, se spune în raport, scrie Agerpres.
La aceeaşi dată, alte datorii şi provizioane sunt reprezentate în principal de datoria privind impozitul reţinut la sursă aferent dividendelor distribuite (15,5 milioane lei) şi de onorariile pentru trimestrul II din 2024 plătibile administratorului unic (9,9 milioane lei).
Veniturile brute din dividende sunt aferente sumelor înregistrate ca urmare a dividendelor de la CN Aeroporturi Bucureşti (80,4 milioane lei) şi Societatea Naţională a Sării (63,7 milioane lei).
Câştigurile nete aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere din primul semestru al acestui an au fost în principal determinate de actualizarea evaluărilor la 30 iunie 2024 pentru cele mai mari participaţii nelistate din portofoliul Fondului, în principal CN Aeroporturi Bucureşti (creştere de 46,8 milioane lei) şi Administraţia Porturilor Maritime (creştere de 21,1 milioane lei).
Veniturile din dobânzi în primul semestru din 2024, în sumă de 19,5 milioane de lei, au provenit din depozitele pe termen scurt şi conturile de distribuţie de la bănci.
Fondul Proprietatea este o societate pe acţiuni care funcţionează ca fond de investiţii alternativ cu o durată de funcționare până la 31 decembrie 2031 (care poate fi prelungită de către adunarea generală extraordinară a acționarilor cu perioade suplimentare de 5 ani/fiecare), incorporată în România, listată la Bursa de Valori Bucureşti începând cu ianuarie 2011 și pe Bursa de Valori Londra începând cu aprilie 2015.