Fondul Proprietatea anunţă o pierdere de 680 milioane de lei în primul semestru

 Fondul Proprietatea a încheiat primul semestru din acest an cu o pierdere de 680 milioane de lei, comparativ cu un profit de 4,1 miliarde de lei în primul semestru din 2022, potrivit unui raport al companiei.
AGERPRES - joi, 31 aug. 2023, 15:02
Fondul Proprietatea anunţă o pierdere de 680 milioane de lei în primul semestru

„Pierderile nete nerealizate aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere în S1 2023 au fost determinate în principal de modificarea valorii juste a participaţiilor nelistate. Scăderea valorii juste a fost generată în principal de reducerea valorii participaţiei în Hidroelectrica SA (1,87 miliarde lei), în timp ce pentru următoarele participaţii a fost înregistrată o creştere a valorii juste: CN Aeroporturi Bucureşti SA (115,1 milioane lei), Engie România SA (49,6 milioane lei), CN Administraţia Porturilor Maritime SA (30,2 milioane lei) şi Societatea Naţională a Sării SA (23,5 milioane lei). Câştigurile nete aferente activelor imobilizate deţinute pentru vânzare la valoare justă prin profit sau pierdere în valoare de 61,2 milioane lei reprezintă modificarea valorii juste a participaţiilor în grupul Enel, după reclasificarea acestora ca active imobilizate deţinute pentru vânzare la data de 31 martie 2023”, se spune în raport.

Fondul menţionează că veniturile brute din dividende sunt aferente sumelor înregistrate ca urmare a dividendelor de la Hidroelectrica (867,4 milioane lei), Societatea Naţională a Sării (56 milioane lei) şi CN Aeroporturi Bucureşti (31,5 milioane lei).

Conform sursei citate, indicatorul cheie de performanţă pentru Fond este valoarea activului net (VAN). Fondul trebuie să publice lunar valoarea activului net pe acţiune conform reglementărilor locale emise de autoritatea de reglementare a pieţei de capital, în termen de 15 zile calendaristice de la sfârşitul lunii de raportare şi de la data la care au fost înregistrate la Registrul Comerţului modificări de capital.

Pe parcursul primului trimestru al anului 2023, VAN pe acţiune a avut o creştere de 0,5% faţă de sfârşitul anului precedent, în principal ca urmare a ofertei publice din cadrul celui de-al paisprezecelea program de răscumpărare, care a fost finalizată în martie precum şi datorită unei uşoare creşteri nete a valorii participaţiilor listate.

Pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului 2023, VAN pe acţiune a înregistrat o scădere de 6,7% comparativ cu sfârşitul primului trimestru, în principal ca urmare a actualizării valorii participaţiei în Hidroelectrica la sfârşitul lunii iunie, care a fost parţial compensată de dividendele înregistrate de la companiile din portofoliu (impact în VAN al Fondului de 962,5 milioane lei), actualizarea valorii celorlalte participaţii nelistate semnificative din portofoliu şi cel de-al paisprezecelea program de răscumpărare derulat în această perioadă.

Pentru VAN la 30 iunie 2023, ca urmare a finalizării perioadei de ofertă şi publicării anunţului privind preţul în data de 5 iulie 2023 pentru IPO aferent Hidroelectrica, Fondul a actualizat valoarea participaţiei la Hidroelectrica pe baza sumelor brute totale aferente IPO, de 9,281 miliarde de lei, rezultând într-un discount de 14,6% faţă de valoarea companiei din VAN la 31 mai 2023. Preţul utilizat în evaluare (103,46 lei pe acţiune) reprezintă media ponderată între preţul final IPO (104 lei pe acţiune) şi preţul cu discount oferit investitorilor de retail (100,88 lei pe acţiune).

Potrivit raportului, investiţiile în acţiuni reprezentau 93,1% din VAN al Fondului la data de 30 iunie 2023. La această dată, portofoliul includea deţineri în 31 de companii (5 listate şi 26 nelistate), atât societăţi private, cât şi societăţi controlate de stat.

În primele şase luni ale anului 2023, zece companii din portofoliul Fondului au declarat dividende anuale aferente anului financiar 2022 şi/sau dividende speciale. Valoarea veniturilor din dividende brute totale înregistrate de Fond în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2023 este 962,5 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...