Fondul Proprietatea cere revocarea a patru membri din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica

Fondul Proprietatea a cerut convocarea Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica pentru a revoca patru membri din Consiliul de Supraveghere, care nu s-au opus numirii unui nou membru al directoratului fără un proces de selecţie transparent, se arată într-un comunicat al Fondului.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 08:04
Fondul Proprietatea cere revocarea a patru membri din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica

Cei patru membri sunt: Ioana Andreea Lambru (preşedinte CS), Laurenţiu Dan Tudor (membru), Horia Marian Gambuţeanu (membru) şi Andreea Negru Ciobanu (membru).

‘Cererea Fondului este determinată de faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea ca, în mod arbitrar, domnul Petronel Chiriac, membru al Directoratului, să fie înlocuit cu domnul Adrian Constantin Volintiru, fără a implementa mai întâi un proces de selecţie transparent. Fondul crede că, prin desconsiderarea realizărilor membrilor actualului Directorat de până acum, precum şi prin desconsiderarea necesităţii de a avea o analiză detaliată a abilităţilor profesionale şi a expertizei adecvate unei astfel de poziţii, cei patru membri ai Consiliului au încălcat în mod efectiv principiile Codului de Etică al Hidroelectrica, precum şi principiile Codului de Guvernanţă Corporativă’, se arată în comunicat.

Cei patru membri ai Consiliului au fost numiţi pentru un mandat interimar, de patru luni, pe data de 19 aprilie 2017.

Reprezentanţii Fondului enumeră neregulile săvârşite de aceşti patru membri ai CS: nu a existat un raport de evaluare asupra activităţii membrului Directoratului care ar urma să fie revocat din funcţie, Petronel Chiriac, şi nicio analiză pentru justificarea acestei decizii; unul dintre membrii Consiliului, Andreea Negru Ciobanu, a propus un nou membru al Directoratului prin simpla aducere la cunoştinţă Consiliului de Supraveghere a unui CV al candidatului (Adrian Constantin Volintiru); cei patru membri ai Consiliului au ignorat şi încălcat în mod deliberat Codul de Etică al Hidroelectrica, care precizează că ‘promovarea/recrutarea personalului trebuie să se facă într-o manieră transparentă, luând în considerare experienţă profesională şi integritatea necesare’.

De asemenea, comunicatul Fondului mai arată că încercarea de revocare a unui membru al Directoratului nu a ţinut cont de rezultatele financiare excelente ale companiei – în trimestrul întâi din 2017 profitul brut fiind cu 38% mai mare comparativ cu aceeaşi perioada a lui 2016, anul când s-au înregistrat profituri-record în istoria companiei.

Oficialii FP acuză faptul că înlocuirea, pentru un mandat de numai patru luni, a membrilor cu experienţă din Directorat, ce au demonstrat atingerea unor rezultate în companie precum şi în sectorul producţiei de energie, cu alţi candidaţi selecţionaţi în mod aleatoriu care nu au o experienţă anterioară în Hidroelectrica şi nicio expertiză în hidroenergie – atâta timp cat compania are rezultate financiare remarcabile – reprezintă o practică neprofesionistă, inexplicabilă şi de neacceptat.

‘Pentru a putea trece peste această criză de management din cadrul Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie şi cel mai mare furnizor de energie electrică din ţară, Fondul Proprietatea a cerut convocarea unei Adunări Ordinare a Acţionarilor în cadrul căreia să se discute şi să se aprobe următoarele măsuri: revocarea celor patru membri ai Consiliului de Supraveghere; numirea unor noi membri pentru completarea poziţiilor vacantate, în concordanţă cu legea 111/2016, pe baza rezultatelor procesului de selecţie anterior’, spun oficialii Fondului.

‘Numirea unor noi membri ai Directoratului pentru o perioada 4 luni, fără niciun fel de experienţă în companie şi în conducerea executivă a unei companii din domeniul producţiei de energie electrică, prin înlocuirea unor profesionişti calificaţi, pune în pericol rezultatele excelente ale Hidroelectrica şi acţionează împotriva intereselor companiei şi ale acţionarilor. Managementul defectuos a fost una dintre principalele cauze ce au dus Hidroelectrica în insolvenţă înainte de anul 2012, când numirile în Consiliul de Supraveghere şi la nivel de management executiv erau făcute pe baza conexiunilor politice şi cu o lipsă totală de interes faţă de experienţă profesională şi cu lipsa de interes pentru un proces de selecţie transparent şi competitiv’, a declarat Greg Konieczny, CEO Fondul Proprietatea, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, este important de menţionat faptul că administratorul judiciar a implementat, în timpul procedurii de insolvenţă, reguli potrivite şi clare pentru selecţia managementului şi a desfăşurat un proces de recrutare transparent şi competitiv pentru mai mult de 60 depoziţii manageriale din interiorul companiei (Proiectul Phoenix).

‘Sunt extrem de dezamăgit să văd cum Consiliul Hidroelectrica ignoră în totalitate, la mai puţin de un an de când compania a ieşit din insolvenţă, principiile şi regulile implementate de administratorul judiciar. Incapacitatea de a duce la îndeplinire planuri de dezvoltare pe termen lung în timpul unor mandate interimare succesive şi din cauza lipsei de experienţă profesională la nivelul Consiliului a condus la amânarea pe termen nedefinit a listării la bursă a companiei Hidroelectrica’, a mai spus Konieczny.

Te-ar mai putea interesa și
O pâine cu Telemea de Ibănești  a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
O pâine cu Telemea de Ibănești a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
Rețeta pentru pâinea românească coaptă cu Telemea de Ibănești și sos de brânză de capră a fost inclusă în colecție de rețete cu produse tradiționale din statele membre, alături de......
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul ...
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...