Fondul Proprietatea îşi duce investitorii în Portul Constanţa şi la Centrala de la Cernavodă

150 de investitori instituţionali locali şi internaţionali din 21 de ţări participă la a şasea ediţie a Zilelor analiştilor şi investitorilor Fondului Proprietatea (FP), organizat de Franklin Templeton Investment, administratorul FP.
Adrian N. Ionescu - mie, 25 iun. 2014, 09:36
Fondul Proprietatea îşi duce investitorii în Portul Constanţa şi la Centrala de la Cernavodă

150 de investitori instituţionali locali şi internaţionali, care au active în administrare de peste 900 miliarde de dolari, precum şi analiştii care urmăresc Fondul Proprietatea (FP) participă la Zilele analiştilor şi Investitorilor FP, ediţia 2014.

Evenimentul are loc prima dată în afara Bucurestiului, la Mamaia şi astfel participanţii au oportunitatea de a vizita centrala de la Cernavodă a Nuclearelectrica (SNN) şi Portul Constanţa (pe cale de listare la Bursa de Valori Bucureşti – BVB), două companii importante din portofoliul FP.

Mai participă reprezentanţii Fondului Monetar International, ai ambasadei SUA, BNR, ASF, BVB, ai Ministerului pentru Energie. În plus, lideri ai unora dintre cele mai importante companii din economia României, cum ar fi OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica, CE Oltenia, Transelectrica, Hidroelectrica si Electrica, care reprezinta peste 85% din VAN-ul Fondului, îşi vor prezenta experienţele pe piaţa de capital.
„Investitorii se uită acum cu interes reînnoit către companiile din România. Evenimentul reprezintă oportunitatea ideală pentru guvern de a asigura investitorii instituţionali din România de angajamentul său pentru reforme, guvernanţă corporatistă adecvată în intreprinderile de stat şi pentru îmbunataţirea reglementărilor din piaţa de capital locala”, a declarat Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...