Fondul Proprietatea: Noul Guvern ar putea modifica lista de candidaţi propuşi pentru conducerea Hidroelectrica

Economica.net
19 01. 2017
intelegere_768594056754930_92518000

Agerpres a întrebat reprezentanţii Fondului de ce s-a luat decizia de amânare a AGA Hidroelectrica convocată pentru 16 ianuarie, unde ar fi trebui să fie aleşi membrii Consiliului de Supraveghere.

‘Decizia de amânare a Adunării Generale a Acţionarilor a fost luată împreună cu Ministerul Energiei, ambii acţionari fiind de acord cu amânarea. Fondul Proprietatea este de părere că noului Guvern ar trebui să i se acorde timp suficient pentru a analiza lista scurtă de candidaţi pentru Consiliul Hidroelectrica, a-i intervieva şi a decide dacă doreşte să facă sau nu modificări. Nu considerăm că grăbirea acestei decizii ar fi abordarea corectă, având în vedere rolul important pe care Consiliul îl va avea în următorii patru ani, inclusiv în privinţa selectării conducerii executive a companiei şi monitorizării performanţei sale, cât şi în pregătirea procesului de listare a Hidroelectrica pe bursă’, a răspuns Konieczny.

El a precizat că nu există încă o decizie privind convocarea următoarei Adunări Generale a Acţionarilor. ‘Dar nu anticipăm ca întârzierea să dureze mai mult de o lună’, a adăugat oficialul Fondului Proprietatea.

Hidroelectrica a amânat şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din data de 16 ianuarie, când ar fi trebuit aleşi noii membri ai Consiliului de Supraveghere, ca urmare a unui acord încheiat între cei doi acţionari ai companiei, au declarat, miercuri, pentru Agerpres, reprezentanţii producătorului de energie.

‘Vă informăm că şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Hidroelectrica SA, convocată pentru data de 16/17 ianuarie 2017 ora 14:00, a fost amânată pentru o dată ulterioară, ca urmare a unui acord încheiat între cei doi acţionari ai companiei’, se arată într-un răspuns al biroului de presă al Hidroelectrica, transmis la solicitarea AGERPRES.

Cei doi acţionari ai companiei sunt Ministerul Energiei (80%) şi Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit actului constitutiv al Hidroelectrica, producătorul de energie este condus de un Consiliu de Supraveghere (CS), format din şapte membri, numiţi de AGA, şi de un directorat, supravegheat de CS.

Ministerul Energiei avea şase propuneri de candidaţi pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica: Elena Popescu, Romeo Nicu Susanu, Ilinca von Derenthall, Marcel Cobuz, Mihai Daniel Aniţei, Ionuţ Purica. Aceştia fuseseră selectaţi în urma unui proces demarat în septembrie, cu ajutorul companiei de recrutare Transearch Internaţional SRL.

La rândul său, Fondul Proprietatea a propus-o pe Oana Truţă, care fusese şi până acum în Consiliu.

Totodată, membrii CS care sunt în funcţie la data adunării generale vor fi înscrişi pe lista candidaţilor, alături de candidaţii propuşi de acţionari. Actualii membri ai CS sunt: Ana Bucheru, Elena Voicu, Nicu Romeo Susanu, Ionuţ Purica, Mihai Daniel Aniţei, Robert Cosmin Pană, Oana Truţă.

Potrivit convocatorului AGA, noii membri ai CS ar fi trebuit aleşi prin vot cumulativ. Ei vor avea un mandat de patru ani şi o remuneraţie fixă de două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului mediu salarial brut din ramura respectivă de activitate.