Fondul Proprietatea – peste un miliard de euro, profit net, în 2021
Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în anul financiar 2021 a fost reprezentat de câştigul nerealizat aferent participaţiilor înregistrate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere, însumând 4,591 miliarde de lei, generat de OMV Petrom, ca urmare a evoluţiei pozitive a preţului acţiunilor companiei pe parcursul anului 2021 (creştere de 537,1 milioane lei, preţul acţiunilor crescând cu 37,3%), precum şi de majorarea valorii companiilor nelistate ca urmare a procesului de evaluare a acestora (în principal ca urmare a evaluării Hidroelectrica SA, care a înregistrat o creştere de 3,912 miliarde de lei), scrie Agerpres.
La 31 decembrie 2021, Fondul a reclasificat drept active imobilizate deţinute pentru vânzare o parte din deţinerea OMV Petrom, obiect al unei oferte de plasament accelerat. Oferta de vânzare a fost finalizată la 19 ianuarie 2022 pentru 2.275.000.000 de acţiuni reprezentând aproximativ 57% din deţinerea Fondului în OMV Petrom, iar încasările brute totale din vânzare au fost de 978.250.000 lei.
În comunicat se menţionează că scăderea cu 54% a activelor lichide în cursul anului 2021 a fost determinată în principal de plăţile privind cele două distribuţii de numerar din iunie şi august 2021, care au fost compensate de încasările de dividende de la companiile din portofoliu.
Potrivit sursei citate, preţul acţiunilor Fondului a înregistrat o performanţă puternică în 2021 şi pentru prima dată de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti şi la London Stock Exchange, s-au tranzacţionat la primă faţă de VAN. Preţul acţiunii la sfârşitul anului 2021 era de 1,99 lei pe acţiune. Pe BVB, preţul acţiunilor Fondului faţă de VAN a fost tranzacţionat între un discount de 19,76% şi o primă de 5,25%. La finalul anului, discountul înregistrat a fost de 3,83%.
În 2021, randamentul total al VAN a Fondului a fost de 47,8% în timp ce randamentul total al preţului acţiunilor locale a fost de 48,5%, iar randamentul pentru GDR-uri a fost de 42%. De la începutul calculului performanţei Fondului, randamentul total al VAN a fost de 257,24%, în timp ce randamentul total al preţului acţiunilor locale a fost de 569,47%, iar randamentul total al GDR-urilor a fost de 224,77%.
Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în anul 2021 este de 655,1 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt de la Hidroelectrica (456 milioane lei) şi OMV Petrom (122,8 milioane lei).
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Fondul este o companie de investiţii alternative, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit (GDR-uri) la data de 29 aprilie 2015.