Fondul Proprietatea reclamă decizia de schimbare a Consiliului de Administraţiei al Salrom
„Franklin Templeton International Services SRL, în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic (…) al Fondului Proprietatea SA, (…) îşi exprimă dezamăgirea faţă de schimbarea membrilor Consiliului de Administraţie al Salrom. Mandatul noului Consiliu va începe la 1 octombrie 2021. Stabilitatea şi soliditatea companiilor de stat, precum şi dezvoltarea viitoare a acestor companii sunt de o importanţă capitală pentru economia românească, iar succesul lor este un rezultat direct al calităţii persoanelor numite în funcţiile cheie de supraveghere şi conducere (…) Această decizie riscă să dăuneze companiei şi pune în pericol proiecte importante, precum listarea Salrom la bursă şi evaluarea opţiunilor privind exploatarea zăcămintelor de grafit din Gorj. De fapt, persoanele numite acum de acţionarul majoritar în Consiliul de Administraţie al Salrom nu sunt altele decât cele care au deţinut aceste funcţii în 2020, un an în care profitul Salrom a scăzut de aproape şapte ori şi în care veniturile din exploatare au scăzut cu 36%. Este o întrebare legitimă dacă acestea sunt persoanele potrivite pentru a contribui la listarea companiei sau pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la exploatarea zăcămintelor de grafit, o resursă vitală pentru tranziţia energetică globală”, notează sursa citată.
În acest context, reprezentanţii FP subliniază că sprijină actualul Consiliu de Administraţie şi conducerea Salrom, „datorită bunei înţelegeri a afacerilor companiei, demonstrate prin introducerea măsurilor de eficientizare la nivelul companiei şi iniţierea de proiecte de investiţii care sprijină creşterea pe termen lung a acesteia”, scrie Agerpres.
„De mulţi ani, Fondul Proprietatea a tras semnale de alarmă şi a repetat adesea că transparenţa, continuitatea şi profesionalismul sunt necesare pentru dezvoltarea economică a companiilor de stat româneşti. Vedem că aceste condiţii nu sunt îndeplinite de noua compoziţie a Consiliului de Administraţie al Salrom. În opinia noastră, membrii Consiliului care tocmai au fost schimbaţi aveau calităţile necesare pentru a dezvolta un program de investiţii durabile pentru Salrom, îndeplineau criteriile de guvernanţă corporativă pe care şi le-a asumat statul român şi ar fi putut asigura stabilitatea necesară pentru a atinge obiectivele listării companiei la bursă şi dezvoltării acesteia. Este imperativ ca întreprinderile de stat să nu mai fie tratate drept mingi de ping-pong politic, ca echipele de conducere şi consiliile să fie selectate în conformitate cu principiile guvernanţei corporative, luând în considerare profesionalismul şi expertiza, şi să fie evaluate pe baza rezultatelor obţinute pentru companie şi toate părţile interesate”, este de părere Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.
Salrom este deţinută în proporţie de 51% de statul român, prin Ministerul Economiei, iar restul acţiunilor se află în posesia Fondului Proprietatea.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Fondul este o companie de investiţii alternative, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.
FP se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din data de 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit („GDR-uri”), la data de 29 aprilie 2015.