Fondul Proprietatea şi Electrica au extins până la 30 noiembrie data limită cu privire la vânzarea filialelor Electrica

Fondul Proprietatea şi Societatea Energetică 'Electrica' au decis marţi extinderea datei limită a Memorandumului de Înţelegere privind vânzarea participaţiilor pe care Fondul le deţine în filialele Electrica până la 30 noiembrie, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - mar, 31 oct. 2017, 19:17
Fondul Proprietatea şi Electrica au extins până la 30 noiembrie data limită cu privire la vânzarea filialelor Electrica

‘Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de administrator de investiţii al Fondului Proprietatea S.A. (‘Fondul Proprietatea’), în continuarea anunţului din data de 14 iulie 2017, doreşte să informeze acţionarii că Fondul şi Societatea Energetică ‘Electrica’ SA (‘Electrica’) au extins astăzi (marţi, n.r.) data limită a Memorandumului de Înţelegere semnat în data de 14 iulie 2017 în vederea vânzării participaţiilor pe care Fondul le deţine în filialele Electrica (SDEE Distribuţie Muntenia Nord S.A., SDEE Distribuţie Transilvania Sud S.A., SDEE Distribuţie Transilvania Nord S.A. şi Electrica Furnizare S.A.) de la 31 octombrie 2017, cum a fost agreată iniţial, la 30 noiembrie 2017′, se precizează în anunţ.

Societatea Energetică ‘Electrica’ a încheiat în 14 iulie un Memorandum de Înţelegere cu Fondul Proprietatea în vederea achiziţionării participaţiilor pe care Fondul le deţine în filialele Electrica, respectiv SDEE Distribuţie Muntenia Nord, SDEE Distribuţie Transilvania Sud, SDEE Distribuţie Transilvania şi Electrica Furnizare.

Valoarea agregată a tranzacţiei este, conform unui comunicat remis la acea dată Bursei de Valori Bucureşti, în cuantum de 752.031.841 lei.

‘Acţiunile vor fi dobândite de Electrica împreună cu toate drepturile ataşate acestora în conformitate cu legislaţia aplicabilă, incluzând dreptul de a primi dividende, cu excepţia dividendelor aferente anului financiar încheiat la 31 decembrie 2016, care rămân a fi încasate de Fond, astfel cum a fost deja aprobat în Adunările Generale ale Acţionarilor Filialelor din data de 17 mai 2017’, se menţiona în comunicat.

Părţile intenţionează să semneze documentaţia contractuală aferentă tranzacţiei preconizate după obţinerea aprobărilor necesare corporative şi din partea acţionarilor, la nivelul Electrica şi al Filialelor, până în data de 31 octombrie 2017, se menţiona în comunicat.

Fondul Proprietatea deţine câte 21,99% din SDEE Distribuţie Muntenia Nord, SDEE Distribuţie Transilvania Sud şi 22% din SDEE Distribuţie Transilvania şi Electrica Furnizare.

La mijlocul lunii mai, Franklin Templeton Investment, administratorul Fondului Proprietatea, anunţa că a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor Fondului în filialele Electrica şi că procesul de marketing şi vânzare va fi coordonat de Ithuba Capital AG, ce acţionează ca unic consultant financiar în legătură cu tranzacţia preconizată.

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Electrica SA a aprobat în data de 10 noiembrie 2015 mandatarea Consiliului de Administraţie al Electrica SA pentru a începe negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) pentru achiziţionarea de către Electrica a întregii participaţii deţinute de FP la capitalul social al filialelor sale.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...