Fonduri de 220 milioane de lei pentru investiţii dedicate producătorilor din zona montană – MADR

Locuitorii din zona montană care vor să investească în centre de colectare şi prelucrare a laptelui, fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale, respectiv pentru înfiinţarea de stâne montane pot aplica în cadrul programelor de sprijin aferente până pe 21 noiembrie, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
AGERPRES - lun, 24 oct. 2022, 11:52
Fonduri de 220 milioane de lei pentru investiţii dedicate producătorilor din zona montană - MADR

Cele trei programe de sprijin, derulate prin Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM), acordă finanţare pentru înfiinţarea de: centre de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană; centre de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană; stâne montane.

Potrivit sursei citate, suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul naţional, iar valoarea proiectelor diferă în funcţie de tipul de investiţie care se realizează. Astfel, principiul după care funcţionează accesarea programelor este „primul venit – primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor.

Cele trei programe de investiţii se vor derula până la sfârşitul anului 2022, iar plăţile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.

Proiectele se depun pe site-ul www.azm.gov.ro, unde pot fi consultate şi ghidurile solicitanţilor.

„Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane şi centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte şi centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investiţiilor pentru înfiinţarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. Crescătorii de animale şi producătorii agricoli pot lua finanţare pentru a înfiinţa un centru de colectare, iar statul oferă o finanţare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înfiinţeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanţării este de 50%. Principala condiţie de eligibilitate este ca investiţia să fie realizată în zona montană de către solicitanţi care desfăşoară activităţi în domeniul agricol şi/sau industrie alimentară, iar în funcţie de programul accesat există şi condiţii specifice”, se menţionează în comunicatul MADR.

Ministerul de resort arată că scopul celor trei programe vizează pe de-o parte stimularea investiţiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă şi menţinerea populaţiei active în zona montană şi, pe de altă parte, susţinerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...