Fonduri europene de 16,4 milioane de euro pentru un parc fotovoltaic în Oradea. Contractul a fost semnat astăzi
Prin acest proiect se va construi o centrală electrică fotovoltaică pe o suprafaţă de teren de 12,5 hectare, aflată în proprietatea municipiului Oradea, care este amplasată între străzile Matei Corvin şi Santăului, în proximitatea haldei de depozitare a deşeurilor municipale.
„Acest parc fotovoltaic are componentă de comercializare, respectiv va produce energie verde, ceea ce este o premieră în România întrucât doar două proiecte de acest fel şi două autorităţi publice locale au avut această iniţiativă: Oradea şi Braşov, astfel încât să valorifice cât mai bine potenţialul de energie solară şi să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării,” a declarat, cu acest prilej, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Centrala electrică fotovoltaică prevede montarea a 15.168 de panouri fotovoltaice monofaciale având fiecare o putere instalată de 670 Wp pe panou, respectiv echipamentele electrice aferente – 48 de invertoare de 175 kW şi 5 posturi de transformare ridicatoare de 1 850 kVA. Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe structuri metalice de susţinere speciale.
Centrala va fi racordată la Sistemul Energetic Naţional, contribuind astfel la creşterea producţiei de electricitate provenită din surse regenerabile şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Oradea, prin semnarea proiectului de parc fotovoltaic, cu componentă de comercializare şi implementarea lui, sper să rămână un model de referinţă pentru întreaga ţară şi autorităţile publice locale să capete curaj. Aici municipiul Oradea a avut uneori rolul de locomotivă în ceea ce priveşte aceste tipuri de proiecte. Să nu uităm coridorul de mobilitate urbană Nufărul-Cantemir, primul în ţară şi de referinţă europeană, sau Grădina urbană din Nufărul care e pregătită pentru a fi selectată în proiectele de tip Bauhau, pe care le gestionăm la nivelul României astfel încât să fie cât mai curând finanţate din programele operaţionale,” a subliniat ministrul Marcel Boloş.
În cadrul investiţiei sunt prevăzute şi lucrări conexe: executarea unui racord electric la Sistemul Energetic Naţional prin intermediul Staţiei Electrice de 110 kV din incinta CET, inclusiv construirea unei staţii electrice de transformare 20/110 kV, amenajarea terenului, realizarea de alei şi drumuri tehnologice în cadrul parcului, îngrădirea acestuia, sistem de iluminat, sistem de supraveghere video centralizat, instalaţie de legare la pământ şi paratrăsnet.
Parcul fotovoltaic va putea fi gestionat de la distanţă, fiind prevăzută în cadrul investiţiei montarea de echipamente pentru monitorizare şi control de la distanţă prin fibră optică/GSM.
Valoarea totală a investiţiei este de 81.381.870,50 lei inclusiv TVA (16,44 milioane de euro), din care 30.022.219,94 lei (45%) reprezintă cofinanţarea proiectului din fonduri europene, iar 51.359.650,56 lei (55%) va fi contribuţia municipalităţii. Durata estimată de realizare este de 12 luni.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, s-a aflat vineri la Oradea, alături de primarul Florin Birta şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Mircea Mălan, pentru semnarea a şase contracte majore de finanţare cu fonduri europene, în valoare totală de 91,2 milioane de euro, pentru municipiul Oradea şi judeţul Bihor.
Trei proiecte sunt ale Companiei de Apă Oradea (65,5 milioane de euro, extindere reţele de apă, digitalizare sistem de monitorizare a consumului, parcuri fotovoltaice)), două ale CJ Bihor (9,3 milioane euro, construire centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar) şi unul al Primăriei Oradea (Parcul fotovoltaic, 16,4 milioane de euro).