Fonduri europene de 63 de milioane de lei pentru microhidrocentrale pe râurile Prahova şi Doftana

21 02. 2013
dsc_0052_79944000_36593800

În acelaşi scop, Electrocarbon Slatina (ELNG) va mai contracta şi credite de maxim 26 de milioane de euro. Alte linii de credite, care urmează să fie aprobate de acţionari în 4 martie, însumează peste 5,8 milioane de euro.

Pe de altă parte, Electrocarbon Slatina (ELNG) îşi va externaliza către o filială producţie de electrozi. În acest scop compania va înfiinţa SC Basic Industry SRL, căreia îi va transfera activul „flux de electrozi“, evaluat la 73,6 milioane de lei şi care va constitui 99,99% din capitalul SRL-ului.

Electrocarbon Slatina (ELNG) este controlată de omul de afaceri Laurenţiu Vasile Dascălu prin firma Vivaio din Câmpina, care are peste 50,8% din acţiunile ELNG. O altă firmă  din Câmpina, Metaleuroest, şi Ekomin Titu deţin 21,3%, respectiv 20,6% din titlurile Electrocarbon.

Compania este una dintre puţinele beneficiare ale energiei livrate de Hidroelectrica în virtutea unor contracte directe, alături de Alro Slatina, Elsid Titu şi Electromagnetica Bucureşti.

Electrocarbon Slatina (ELNG) a primit încă de acum un an autorizaţia de construcţie pentru cele trei microcentrale din apropierea municipiului Câmpina, şi mai are în lucru şi o microhidrocentrală la Teiuş, lângă Târgovişte.

Totodată, unul din acţionarii Electrocarbon, Metaleuroest din Câmpina, este implicat prin Elsid Titu în proiectul altor două microhidrocentrale pe Prahova, în apropiere de Comarnic, la Posada si Ghioşeşti. Proiectul urma să fie corelat cu cel al autostrăzii spre Braşov.

Alte microhidrocentrale pe râul Prahova sunt proiectate pentru locaţiile din Sinaia, Breaza, Cornu, Lunca Cornului.

Electrocarbon Slatina (ELNG) este evaluată la peste 59 de milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi a avut un profit de doar 3,4 milioane de lei din afaceri nete de peste 134 de milioane.

În 2011 profitul net a fost de 20 de milioane de lei în 2011, din afaceri nete de peste 162 de milioane.