Fonduri europene retroactive: România recuperează de la UE bani deja cheltuiţi. Comunicaţiile trag 100 milioane euro în 2016
Cele mai mari proiecte decontate retroactiv pe „felia” gestionată de MCSI din programul competitivitate ar fi o investiţie de 29 de milioane de euro de la Ministerul Educaţiei şi un proiect de 32 de milioane de euro implementat la ANAF. Sunt bani cheltuiţi în perioada 2007-2013.
Decontările urmează să aibă loc în aprilie 2017. Din noiembrie şi până în prezent, MCSI a primit 258 de cereri de rambursare, care au acoperit o alocare de 131 milioane de euro din fonduri UE, adică aproximativ 31% din fondurile totale alocate pe Axa III POS CCE, respectiv sectorul IT&C, de 338 de milioane de euro.
„Vrem să aducem anul ăsta la bugetul de stat 100 de milioane de euro (…) Sunt proiecte care s-au făcut cu banii statului. Comisia îţi dă posibilitatea să decontezi proiecte de buget naţional. Din noiembrie, noi am iniţiat asta ca să mai completăm absorbţia. Există şi posibilitatea realocării între axe. Şi atunci noi căutăm proiecte din domeniul nostru de activitate”, a afirmat ministrul Marius Bostan într-o întâlnire cu jurnaliştii.
MCSI a identificat proiecte de la 12 instituţii publice din mai multe domenii, inclusiv sănătate, justiţie şi mediu, la care se adaugă un proiect de 29 de milioane de euro de la Educaţie, departamentul care se ocupă de cercetare, dezvoltare, inovare.
„Aşteptăăm un proiect uriaş de la ANAF, care a costat 32 de milioane de euro, şi depunem eforturi să reuşim prgătirea lui pentru a solicita rambursarea. Chiar acum două sătpămâni am vorbit cu noul preşedinte al ANAF şi avem asigurări că îl vom putea pregăti pentru rambusare”, a spus Bostan. „Banii deja cheltuiţi de România îi vom recupera de la UE. Banii nu se mai întorc la instituţiile respective, ci direct la bugetul de stat”.