Fonduri mutuale în euro pentru bogaţi, în portofoliul Erste Asset Management România

29 04. 2013
euro_bancnote_2_42590800_43732800

Erste Asset Management România (EAM) ţinteşte să atragă în cele trei fonduri mutuale aproximativ 30 de milioane de euro în următorul an, potrivit lui  Dragoş Neacşu, preşedintele executiv al  EAM România.

Preţul unui titlu al fondului Erste Absolute Return 25 Eur, sau al fondului Erste Absolute Return 15 Eur este de 2.500 de euro.

Al treilea fond în euro al EAM, Erste Bond Flexible Romania Eur, va investi în obligaţiuni emise de guverne, administraţi locale şi corporaţii din UE, iar un titlu va putea fi cumpărat iniţial cu  10 euro.

Fondurile „absolute return” sunt dedicate in vestitorilor cu resurse mari de investiţie, de tip private banking.

Fondurile de tip absolute return caută, de fapt, să nu piardă niciodată capitalul investit, printr-un management special, inclusiv de management avansat al riscului.

Erste Absolute Return 25 Eur poate investi are ca strategi de alocare o pondere de plasamente în acţiuni de 25%, dar, în funcţie de  evoluţia pieţelor, această proporţie poate varia între 0 ş 50%, iar restul în instrumente monetare.

Erste Absolute Return 15 Eur va tinde să păstreze 15% din active în acţiuni.

EAM România este liderul pieţei de investiţii administrate cu active de peste 4,1 miliarde de lei în cele 5 fonduri mutuale de pe piaţă.

Numele fondurilor recent lansate sunt date conform standardelor europene şi EAM România va rebrandui şi ce­lelalte cinci fonduri din portofoliu sub nu­me­le de Erste, în condiţiile în care acestea încă mai poartă denumirea fostului ad­mi­nis­tra­tor BCR.

Astfel, fondul BCR Obli­ga­ţiuni, cel mai mare fond mutual din Româ­nia, cu active de 4,1 miliarde de lei, va pre­lua denumirea Erste Obligaţiuni.

Erste Asset Management  a preluat BCR Asset Manage­ment în 2009, de la BCR şi este con­trolată direct de compania austriacă Erste Asset Ma­nagement.