Fonduri nerambursabile de peste 61 de mil. euro, atrase în Harghita prin Programul Regio

Economica.net
24 04. 2012
euro_88250200_50210200

Directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu, a făcut aceste afirmaţii, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Miercurea Ciuc, înainte de a inspecta lucrările de execuţie la trei dintre proiectele contractate prin Programul Regio în Harghita.

„În judeţul Harghita, prin cele 57 de proiecte contractate, proiecte importante pe domenii de mare interes economico-social, se vor reabilita infrastructura urbană, cea de drumuri şi cea de învăţământ atât în municipiul reşedinţă, Miercurea Ciuc, cât şi din întregul judeţ. Aici avem semnat primul contract Regio din ţară, care se va finaliza în curând, aici avem echipamente pentru salvare montană şi microîntreprinderi mai performante în urma absorbţiei fondurilor nerambursabile”, a declarat directorul ADR Centru.

Simion Creţu a spus că Harghita a depus 131 de proiecte, dintre care 57 au fost contractate prin ADR, fondurile nerambursabile atrase în judeţ ridicându-se la peste 61 de milioane de euro.

„În oraş sunt foarte multe proiecte în derulare cu finanţare europeană, poate nu atât de multe câte ar visa omul, mult mai multe decât în actuala conjunctură, cu oameni din ce în ce mai puţini şi mai puţin plătiţi în administraţia publică locală, pe care le putem pune în practică”, a spus primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman.

El a vorbit despre reabilitarea, modernizarea şi echiparea fostului Liceu romano-catolic din Miercurea Ciuc, în care îşi desfăşoară activitatea, în prezent, liceele „Marton Aron” şi „Segito Maria”, pe baza unui proiect prin care Consiliul Local a solicitat o sumă nerambursabilă de peste 20,5 milioane de lei, din valoarea totală a cererii de finanţare de aproximativ 25,5 milioane de lei.

„Este o reabilitare precisă, transparentă, cu multe învăţăminte şi pot să spun plină de recunoştinţă”, a afirmat edilul-şef.

Cele două licee au acum săli de curs moderne, utilate cu echipamente de ultimă generaţie, cu sisteme audio şi video pentru laboratoare, inclusiv cu table electronice.

Cele mai multe fonduri au fost atrase, însă, de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, care a depus proiecte ce au adus în judeţ peste 50 de milioane de euro, din totalul de 61 de milioane de euro contractate prin Programul Regio.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a afirmat că, în urma colaborării din ultimii patru ani cu ADR Centru, a învăţat multe lucruri, că „atât autoritatea judeţeană, cât şi majoritatea primăriilor din judeţ nu au fost pregătite să atragă fonduri europene”, motiv pentru care, cu excepţia semnării primului contract Regio din ţară – în 2008, pentru DJ 132 care leagă oraşul Vlăhiţa de graniţa cu judeţul Mureş – mai multe proiecte au început să fie depuse abia din 2009.

„Am fost codaşi şi am reuşit să ajungem în faţă. Dacă ne uităm acum la numărul şi valoarea proiectelor câştigate de către CJ Harghita, nu trebuie să ne fie ruşine, pentru că suntem printre primele judeţe la nivelul regiunii”, a spus Borboly.

Preşedintele CJ Harghita a afirmat că fondurile nerambursabile atrase prin Programul Operaţional Regional sunt foarte binevenite, peste 2.450 de locuri de muncă fiind înfiinţate în urma acestor finanţări care au ajuns în judeţ, 85 la sută dintre executanţii proiectelor fiind din Harghita.

„Foarte multe societăţi nu au fost nevoite să intre în faliment înainte de 2009, când nu am fost la guvernare, sau după 2009, când criza economică îşi făcea simţită prezenţa la capitolul investiţii. Atunci, din bani europeni, aceste societăţi au reuşit să-şi continue activitatea”, a afirmat Borboly Csaba.

Conducerea ADR Centru a vizitat clinica medicală „Uropraxis” din Miercurea Ciuc, care derulează un proiect în valoare de aproape 1,5 milioane de lei, din care 858.000 de lei nerambursabili, prin care s-a achiziţionat cel mai performant sistem complet neinvaziv de distrugere a pietrelor la nivelul rinichiului, unic în judeţ, a inspectat lucrările la reabilitarea DJ 123A, pe o distanţă de 14,6 kilometri, între localităţile Sâncrăieni şi Tuşnad, o investiţie totală de 47,2 milioane de lei, din care 38,4 milioane de lei sunt nerambursabile, câştigate de CJ Harghita.

„Ne pregătim în forţă pentru anul 2014, când din start ne vom prezenta cu proiecte pentru finanţare. Chiar în aceste zile pregătim documentaţiile pentru nouă drumuri judeţene. Dacă va mai fi Regiunea Centru, pot să promit că majoritatea fondurilor vor veni aici, în Harghita”, a conchis preşedintele CJ, Borboly Csaba.