Fonduri UE au fost risipite pe construirea a numeroase aeroporturi inutile – Curtea Europeană de Conturi

Fonduri europene considerabile au fost cheltuite inutil în multe state membre ale UE pentru extinderea sau construirea de noi aeroporturi de care nu era nevoie, întrucât nivel traficului aerian din unele regiuni nu justifica astfel de investiţii, relatează agenţia EFE, care citează un raport al Curţii Europene de Conturi, comentat duminică de săptămânalul german Der Spiegel.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 16:45
Fonduri UE au fost risipite pe construirea a numeroase aeroporturi inutile - Curtea Europeană de Conturi

‘S-au construit prea multe aeroporturi şi proiectele în multe cazuri au fost supradimensionate’, semnalează autorii raportului ce va fi publicat oficial marţi. O situaţie foarte gravă a fost constatată în Spania, în document fiind menţionate câteva cazuri de astfel de aeroporturi, existând riscul ca, în cazul unora, să se impună închiderea lor dacă bugetele locale nu vor putea suporta cheltuielile impuse de funcţionarea şi întreţinerea acestor instalaţii.

Raportul subliniază că fondurile europene alocate în perioada scursă din anul 2000 pentru construirea sau modernizarea a 500 de aeroporturi europene au fost folosite de multe ori în mod iraţional. Inspectorii europeni au mai constatat că în patru ţări, respectiv Spania, Italia, Grecia şi Estonia, nici măcar nu a existat un plan naţional pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pe termen lung, astfel că investiţiile s-au efectuat fără vreo coordonare.

Şi agenţia Reuters a semnalat cazul Poloniei, care a cheltuit fonduri europene în valoare de peste 100 milioane de euro pentru a construi cel puţin trei aeroporturi-fantomă în zone unde nu există suficienţi pasageri pentru a justifica aceste investiţii.

Însă astfel de aeroporturi inutile construite cu fonduri europene există în întreg blocul comunitar, iar vina nu aparţine doar politicienilor locali, ci şi politicii europene de alocare a fondurilor fără o supraveghere adecvată, conchide raportul Curţii Europene de Conturi.

Te-ar mai putea interesa și
Consorțiul CPC, care administrează conducta de 1.500 km care trece prin Rusia și prin care și România primește petrol kazah a fost exceptat de la noile sancțiuni americane
Consorțiul CPC, care administrează conducta de 1.500 km care trece prin Rusia și prin care și România primește petrol ...
Țițeiul kazah, important pentru Românie și din ce în ce mai important pentru Europa, poate curge în continuare, pentru că SUA nu a inclus pe lista de sancțiuni și firma care administrează......
Ion Iliescu va fi audiat acasă de o echipă de anchetatori ai Parchetului General
Ion Iliescu va fi audiat acasă de o echipă de anchetatori ai Parchetului General
O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia ...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că falimentul sau vânzarea Nord Stream 2 ar echivala cu un furt
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că falimentul sau vânzarea Nord Stream 2 ar echivala cu un furt
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat potențialul faliment sau vânzarea operatorului gazoductului Nord Stream ...
Clarificări ANAF: cine nu trebuie să depună Declarațiia informativă D 406 SAF-T
Clarificări ANAF: cine nu trebuie să depună Declarațiia informativă D 406 SAF-T
Unităţile de cult, asociaţiile de proprietari și persoanele juridice fără scop patrimonial, persoanele fizice autorizate, ...