Fondurile de garantare a depozitelor bancare din România și Republia Moldova au semnat un acord-cadru de colaborare în mai multe domenii

Fondul de garantare a depozitelor bancare din România şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar de pe teritoriul Republicii Moldova au încheiat, joi, un acord-cadru pentru dezvoltarea şi consolidarea cooperării în domeniile de interes comun, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 20 mart. 2025, 17:35
Fondurile de garantare a depozitelor bancare din România și Republia Moldova au semnat un acord-cadru de colaborare în mai multe domenii

Potrivit unui comunicat al Fondului, cooperarea dintre părţile semnatare va cuprinde, printre altele: acordarea de asistenţă tehnică în scopul revizuirii reglementărilor şi al modernizării, consolidării şi eficientizării capacităţii operaţionale în conformitate cu legislaţia şi standardele Uniunii Europene, precum şi cu cele internaţionale; schimbul de experţi în vederea unei mai bune cunoaşteri reciproce a organizării, atribuţiilor şi modului de lucru al departamentelor din cadrul celor două instituţii; schimbul de informaţii, studii, analize, orientări şi reglementări privind domeniul schemelor de garantare a depozitelor şi alte activităţi din sfera lor de competenţă.

Totodată, se are în vedere elaborarea, în comun, de studii şi analize pe diferite teme de interes reciproc precum şi realizarea de acţiuni de participare comună în cadrul evenimentelor şi proiectelor asociaţiilor europene şi internaţionale ale schemelor de garantare a depozitelor sau ale instituţiilor relevante naţionale ori internaţionale.

Nu în ultimul rând, vor fi dezvoltate proiecte şi realizate acţiuni comune în domeniul educaţiei financiare şi al informării publicului despre protecţia depozitelor şi rolul schemelor de garantare a depozitelor, precum şi organizarea în comun de conferinţe, seminare, ateliere de lucru şi reuniuni cu tematici de interes privind domeniul schemelor de garantare a depozitelor.

Acordul-cadru are o durată de trei ani cu prelungire automată.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Trump a semnat decretul care majorează taxele vamale pentru zeci de ţări
SUA: Trump a semnat decretul care majorează taxele vamale pentru zeci de ţări
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat joi seara un decret care impune o creştere a tarifelor vamale pentru zeci de ţări din întreaga lume cu care Statele Unite estimează că au un deficit......
Tramvaiele 41, suspendate începând cu 1 august, timp de o lună
Tramvaiele 41, suspendate începând cu 1 august, timp de o lună
Linia de tramvai 41 va fi suspendată începând cu data de 1 august, timp de aproximativ o lună, călătorii urmând a ...
Carburanții s-au scumpit masiv azi, ca urmare a creșterii accizei și TVA. Cât costă benzina și motorina la 1 august
Carburanții s-au scumpit masiv azi, ca urmare a creșterii accizei și TVA. Cât costă benzina și motorina la 1 august
Carburanții auto vânduți în benzinării s-au scumpit masiv azi, pentru că de azi intră în vigoare acciza și TVA majorate. ...
François Provost (Renault): Echipa din România trebuie să fie foarte prudentă și concentrată în privința competitivității
François Provost (Renault): Echipa din România trebuie să fie foarte prudentă și concentrată în privința competitivității
În prima sa apariție în fața presei din postura de director executiv al grupului Renault, François Provost a atras atenția ...