Fondurile de pensii ale ING au peste 5% din Compa Sibiu

Producătoarea de piese de schimb pentru marii producători auto ai Europei, Compa Sibiu, inspiră încredere administratorilor fondurilor de pensii facultative ING Activ şi ING Optim şi ai Fondului de Pensii Administrat Privat ING, care deţin înmpreună 5,18% din acţiunile companiei.
Adrian N. Ionescu - mie, 12 sept. 2012, 13:13
Fondurile de pensii ale ING au peste 5% din Compa Sibiu

Cele 3 fonduri au cumpărat luni 700.000 de acţiuni Compa Sibiu (simbol bursier CMP), valoarea totală a pachetului deţinut fiind acum de 5,7 milioane de lei, după ce, de luni încoace, preţul acţiunii a crescut cu 3%.

Producătoarea de piese de schimb din Sibiu este unul dintre puținele cazuri în care salariaţii au cumpărat fabrica şi au transformat-o în poveste de succes.

Asociaţii PAS care controlează Compa au aplicat, începând din 2004, politica repartizării profitului pentru dezvoltare.

„A fost necesară adoptarea acestei politici pentru a se asigura sursele necesare investiţiilor noi, cunoscându-se expunerea societăţii faţă de bănci şi firmele de leasing“, spune Ioan Deac, de 20 de ani director general al Compa.

În semestrul 1 din 2012, profitul a urcat cu peste 50%, cu toate că veniturile au crescut doar cu 10%, până la 277 de milioane lei. Cheltuielile au crescut mai puţin cu 8%, până la 254,5 milioane de lei, potrivit raportului transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compa lucrează mai ales pentru export, în Germania, Franţa, Cehia, Italia. Exportul face  peste 69% din totalul cifrei de afaceri înregistrată pe semestrul 1.

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...