Fondurile de pensii au ajuns la active de 4 miliarde euro şi au produs randamente de peste 12% în ultimul an
Beneficiarii acestor sume sunt aproape 6,5 milioane de români (conturi individuale). În ceea ce priveşte rezultatele investiţionale ale fondurilor de pensii, media pentru întreg sistemul a depăşit 12% în ultimul an.
Cele 8 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la sfârşitul primelor şase luni din 2014 la un număr total de 6,16 milioane de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 16,54 miliarde lei, potrivit datelor calculate de APAPR. În ultimul an, activele nete ale Pilonului II şi-au menţinut ritmul de creştere (+43% faţa mijlocul anului 2013), datorită creşterii procentului de contribuţie la 4,5% în 2014, dar şi graţie rezultatelor investiţionale obţinute de administratori, în beneficiul participanţilor la fondurile de pensii.
Potrivit APAPR, de la lansare şi până în prezent (sfârşitul primului semestru 2014), fondurile de pensii de Pilon II au primit în administrare în numele participanţilor contribuţii brute în valoare totala de 13,18 miliarde de lei şi au adăugat, prin fructificarea investiţiilor, câştiguri nete (de toate comisioanele) de 3,36 miliarde de lei.
Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au obţinut în ultimul an un randament mediu de 12,1%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (luna mai 2008 – luna iunie 2014) este de 11,4% pe an.
Cele 10 fonduri de pensii private facultative (Pilonul III) au ajuns la finele primului semestru din 2014 la un număr total de circa 330.000 de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de peste 923 milioane de lei, potrivit datelor calculate de APAPR. În ultimul an, contribuţiile virate de participanţi în conturile personale de pensii facultative au înregistrat o creştere uşoară, ceea ce a dus, alături de rezultatele investiţionale, la un ritm de majorare a activelor de 34% faţă de mijlocul anului 2013.
Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private facultative au obţinut în ultimul an un randament mediu de 12,4%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (luna mai 2007 – luna iunie 2014) este de 8,3% pe an.
‘Sistemul de pensii private a continuat să crească şi să se dezvolte armonios şi în cursul acestui an. Pentru un sistem de economisire creat să producă rezultate peste 20-30 de ani, evoluţia pe termen lung este evident cea mai relevanta, dar şi analiza continuă a rezultatelor are meritul de a-i surprinde evoluţia în cele mai importante momente. Performanţele foarte bune ale fondurilor de pensii, implicarea în creştere în finanţarea economiei reale, funcţionarea fără sincope a mecanismelor sistemului, în condiţii de risc redus pentru participanţi, toate concura la consolidarea sistemului şi, speram, la creşterea încrederii în acesta. Pentru a doua parte a anului, prioritatea noastră ca industrie vizează discuţii cu autorităţile pentru promovarea legii de plata a pensiilor private’, a declarat Raluca Ţintoiu, preşedintele APAPR