Fondurile de pensii facultative aveau active de 4,42 miliarde lei, în octombrie, în creştere cu 32%
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raport.
Potrivit sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna octombrie a fost de 52,9 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 158 de lei.
La finalul lunii octombrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,914 miliarde de lei, respectiv 65,9%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,101 miliarde de lei (24,9%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 161,128 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor, iar depozitele cu 117,795 milioane lei (2,7%).
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 695.554 de participanţi în octombrie 2023.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.