Fondurile de pensii private deţin peste 17% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) aveau plasamente de 46 milioane lei în acţiunile BVB (16,21% din acţiunile Bursei), iar fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) – 3 milioane lei (0,91%), scrie Agerpres.
Conform datelor ASF, fondurile de Pilon II şi III deţineau 15% din acţiunile SIF5 Oltenia, 10,56% din SIF3 Transilvania, 9,22% din Transgaz, 9,27% din Electrica.
Pe Pilonul II, cele mai mari valori ale deţinerilor de acţiuni erau la Fondul Proprietatea – 624 milioane lei, Romgaz – 531 milioane lei, Petrom – 338 milioane lei, Electrica – 310 milioane lei, iar pe Pilonul III la Fondul Proprietatea – 40 milioane lei, Romgaz – 32 milioane lei, Petrom – 25 milioane lei, Transgaz – 19 milioane lei.
Investiţiilor fondurilor de pensii obligatorii sunt în titluri de stat 68,48%; acţiuni 19,40%, depozite bancare: 3,30%, obligaţiuni corporative 3,83%, alte investiţii 4,99%.
Structura investiţiilor era 92,4% în România şi 6,4% în state UE şi 1,2% în obligaţiuni BERD, BEI, BM.
În luna martie 2015 rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat, calculată pe ultimele 24 de luni, a fost de 9,4437%.
Pe Pilonul III, structura investiţiilor a fost următoarea: titluri de stat: 67,44%; depozite bancare: 2,88%; acţiuni: 21,33%; obligaţiuni corporative: 4,35%; private equity: 0,02%; alte investiţii: 4,10%.
Investiţiile au fost realizate în proporţie de 93,65% în România şi 4,7% în state UE şi 1,61% în obligaţiuni BERD, BEI, BM.
Rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii facultative, calculată în luna martie 2015 pentru ultimele 24 luni, a fost pentru fondurile cu grad de risc mediu de 8,8742%, iar pentru cele cu risc ridicat de 8,8575%.