Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în noiembrie, active de peste 73,145 miliarde de lei, în creştere cu 20%
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 49,73 miliarde de lei, respectiv 68%. Pe locul doi de aflau acţiunile, cu 15,158 miliarde de lei (20,72%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 2,98 miliarde de lei, respectiv 4,07% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 73,145 miliarde de lei, în noiembrie 2020, iar valoarea activului net era de 73,113 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,604 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,484 milioane de participanţi.
În luna septembrie 2020, au fost virate contribuţii pentru 3,945 milioane de participanţi, iar pentru 3,639 milioane nu au fost virate contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.