Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în septembrie, active de 88,71 miliarde lei, în creştere cu 2%
„Fondurile de pensii private au investit 88% din portofoliu în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează într-un raport al ASF citat de Agerpres.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 55,964 miliarde de lei, respectiv 63,09%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 18,778 miliarde de lei (21,17%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 7,533 miliarde de lei, respectiv 8,49% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.908.319 milioane de participanţi în septembrie.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.