Fondurile deschise de investiţii au încheiat anul trecut cu active şi intrări nete record

Economica.net
14 01. 2014
investment_36973800

La finalul anului 2012, fondurile deschise de investiţii înregistrate în România aveau active de 8,81 miliarde lei.

Clienții fondurilor deschise de investiții au cumpărat anul trecut unități de fond de 8,45 miliarde lei (1,91 miliarde euro), cu 43% mai mult faţă de anul 2012 (5,9 miliarde lei), și au retras 4,9 miliarde lei (1,1 miliarde euro). Răscumpărările de anul trecut au fost cu 11% mai mari comparativ cu nivelul înregistrat în 2012, de 4,41 miliarde lei, potrivit calculelor MEDIAFAX pe baza datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Astfel, au rezultat intrări nete de 3,55 miliarde lei (804,7 milioane euro), sumă de peste două ori mai mare decât subscrierile nete consemnate în 2012, de aproape 1,5 miliarde lei, reiese din statisticile AAF.

Numărul de investitori din fondurile locale a crescut cu 12,5%, la 271.547, față de 241.368 la finalul anului 2012.

Fondurile cu plasamente în obligațiuni au rămas cele mai vizate de investitorii care vor un câștig peste dobânda bancară, însă cu un risc cât mai redus.

Astfel, subscrierile nete în fondurile de obligațiuni au cumulat 1,96 miliarde lei (442,6 milioane euro), mult peste intările nete de 729 milioane lei din anul 2012.

Clienții acestor fonduri au cumpărat anul trecut unități de fond de 3,37 miliarde lei (764 milioane euro), cu aproape 96% mai mult decât în 2012 (1,72 miliarde lei). În același timp, din fondurile cu plasamente în obligațiuni au fost retrași anul trecut 2,11 miliarde lei (478 milioane euro), mai mult decât dublu față de anul 2012 (998 milioane lei).

Activele celor șapte fonduri de obligațiuni au urcat anul trecut cu 56,1%, la 6,36 miliarde lei (1,47 miliarde euro). În luna decembrie, activele au avansat cu 5,7%, iar numărul clienţilor a depășit ușor pragul de 130.000. La finalul anului 2012, aceste fonduri aveau aproape 110.400 de clienți.

Erste Bond Flexible Ron este cel mai mare fond din România, cu active de 5,61 miliarde lei (1,25 miliarde euro) la finalul anului trecut. Fondul are un randament de 7,36% în ultimele 12 luni și este administrat de Erste Asset Management.

Activele celor 20 de fonduri de obligațiuni înregistrate în străinătate și vândute în România de un membru AAF au avansat cu 10% anul trecut, la 1,08 miliarde lei (241 milioane euro). Aceste fonduri au atras intrări nete de 30,3 milioane lei (6,8 milioane euro) anul trecut, cu 43% mai puțin decât în 2012 (53,3 milioane lei).

Cu o valoare apropiată de cea a fondurilor locale de obligațiuni, fondurile încadrate în categoria „Altele” au încheiat anul trecut cu active de aproape 6,04 miliarde lei (1,34 miliarde euro), în creștere cu 41% față de anul 2012 (4,29 miliarde lei). Activele acestor fonduri au avansat cu 5,5% în luna decembrie.

În această categorie sunt înregistrate 20 de fonduri de investiții. Acestea au atras anul trecut subscrieri nete de 1,712 miliarde lei (387,4 milioane euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2012 (323,5 milioane lei).

Clienții acestor fonduri au cumpărat unități de fond de 4,8 miliarde lei (1,08 miliarde euro) anul trecut, dublu față de nivelul din 2012 (2,38 miliarde lei). În același timp, ei au răscumpărat titluri de 3,3 miliarde lei (748 milioane euro), cu 61% mai mult decât în 2012 (2,05 miliarde lei).

La sfârșitul anului trecut, fondurile din categoria „Altele” aveau 77.923 de clienți, față de 68.097 la finalul anului 2012.

Cele 15 fonduri locale de acțiuni au încheiat anul cu active de 198,1 milioane lei (44,2 milioane euro), în creștere cu 23,1% față de anul 2012. Activele acestora au urcat cu 2,9% în luna decembrie.
Fondurile de acțiuni au atras în acest an subscrieri nete de aproape 17 milioane lei (3,8 milioane euro), față de ieșiri nete de 3,5 milioane lei în anul 2012. La finalul anului trecut, aceste fonduri aveau 11.760 de clienți, față de 11.532 în 2012.

Fondurile străine cu plasamente în acțiuni și distribuite în România de un membru AAF au raportat la finalul anului trecut active în valoare cumulată de 475 milioane lei (106 milioane euro), cu 14% peste nivelul din aceeași perioadă din 2012.

Subscrierile nete în aceste fonduri au cumulat 15,4 milioane lei (3,5 milioane euro) anul trecut. În anul 2012, din aceste fonduri au ieșit 4,5 milioane lei.

La finalul anului trecut cele 21 de fonduri diversificate au consemnat active de 315,7 milioane lei (70,4 milioane euro), în creștere cu aproape 20%, și un număr de 50.894 de clienți (51.281 în 2012).

În aceste fonduri au intrat net 22,3 milioane lei (5 milioane euro), față de ieșiri de 11,5 milioane lei în 2012.

Totodată, activele fondurilor închise de investiții au urcat anul trecut cu 38,5%, la 564,3 milioane lei (125,8 milioane euro).

Erste Asset Management a fost şi în luna decembrie cel mai mare administrator de fonduri, cu active de 5,97 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 27,45%.

Pe locul secund se plasează Raiffeisen Asset Management, cu active totale de 4,62 miliarde lei (21,24% din piaţă).