Fondurile speciale ale NATO vor aduce armata ucraineană la standardele Alianţei în doi ani

Economica.net
13 05. 2015
ukraine_donetsk_russia_war_poroshenko_47936500

Cele cinci fonduri speciale, concepute pe doi sau trei ani, vor contribui la modernizarea sistemului de management şi comunicaţii al armatei ucrainene, la reforma sistemului său logistic şi la crearea de capacităţi pentru respingerea atacurilor cibernetice de către Ucraina, precum şi la derularea unor programe de reabilitare a soldaţilor ucraineni, potrivit Interfax-Ukraina.

Trei din cele cinci fonduri sunt prevăzute să dureze doi ani, unul – trei ani, iar altul este planificat să fie pus în aplicare în 2015.

Unul dintre aceste fonduri, cel prevăzut pe trei ani, este supervizat de Norvegia, fiind destinat să asigure modernizarea sistemului de management şi comunicaţii al armatei ucrainene. Scopul său este de a ajuta Ministerul ucrainean al Apărării să asigure transferul militarilor ucraineni la profesii civile.

Fondul proiectat să dureze un an vizează reforma sistemului logistic şi standardizarea forţelor armate ucrainene, fiind coordonat de Cehia, Polonia şi Olanda.

În decurs de doi ani se preconizează să fie pus în aplicare fondul privind securitatea cibernetică. Acesta prevede crearea în Ucraina a unor capacităţi tehnologice pentru a respinge atacurile cibernetice. Acest fond este coordonat de România, proiectul urmând să fie pus în aplicare de compania de stat RASIROM R.A.

Fondul NATO pentru modernizarea sistemelor de comunicaţii şi schimbul de informaţii cu armata ucraineană, prevăzut pentru doi ani, este supervizat de Canada, Germania şi Marea Britanie, în timp ce fondul pentru reabilitarea militarilor ucraineni va fi supravegheat de Bulgaria. Prin acest din urmă fond, NATO va oferi asistenţă Ucrainei sub formă de medicamente şi echipamente, precum şi training-uri pentru medicii ucraineni.