Fontana di Trevi, Turnul Eiffel şi castelele din Praga, preferințele românilor pentru Valentine’s Day

Economica.net
26 01. 2014
fontana_di_trevi_32403400

Cele mai căutate destinaţii sunt, după cum arată rezervările, Roma, Viena, Praga, Paris şi Barcelona.

‘Se caută destinaţiile romantice, dar şi accesibile ca preţ. Valentine’s Day din 2014 prinde weekendul şi, mai mult, se desfăşoară în perioada de extrasezon, când tarifele oricum sunt mai scăzute decât în alte perioade ale anului. Tocmai din acest acest motiv, Roma, Viena şi Praga sunt în top 5 la preferinţe: au tarife excelente pentru o escapadă romantică de weekend’, a afirmat managerul Departamentului Pachete Turistice Vola.ro, Ioana Bălănescu.
Conform Vola.ro, se constată că din ce în ce mai mulţi români pleacă în vacanţe cu ocazia zilei de Valentine’s Day. Majoritatea preferă pachetele de tip city break în Europa pentru că sunt mult mai accesibile decât vacanţele în afara continentului şi turiştii nu au nevoie decât de câteva zile libere. ‘Din acest motiv, Valentine’s Day de anul acesta este foarte căutat; pachetele sunt cu plecări joi şi vineri şi durează până duminică sau luni. Cu siguranţă se va simţi o creştere de cel puţin 20% a numărului de români, care aleg să petreacă Valentine’s Day într-un oraş european’, afirmă reprezentanţii Vola.ro.

Parisul a rămas în top şi întotdeauna s-a cerut, mai ales de Valentine’s Day. Roma a urcat pe primul loc în clasament nu doar pentru că este o destinaţie ieftină, ci şi pentru că este percepută ca un oraş romantic.

În plus, companiile aeriene au promoţii în această perioadă.

‘Este adevărat că Turnul Eiffel rămâne visul multor îndrăgostiţi, însă şi în Roma sunt atracţii romantice, precum Fontana di Trevi, Piaţa Navonna sau Vila Borguese’, spun specialiştii Vola.ro.

Preţul unui city break la Paris de Valentine’s Day porneşte de la 300 de euro de persoană şi conţine biletul de avion cu taxele incluse, trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun şi asigurare de călătorie.

Acelaşi pachet la Roma poate fi cumpărat la tarife începând de la 175 de euro de persoană, la Viena sau la Praga de la 200 de euro de persoană, în timp ce pentru Barcelona este nevoie de cel puţin 250 de euro de persoană.

Desigur, la aceste pachete se poate adăuga o croazieră pe Sena, o cină la Turnul Eiffel, tururi de oraş, bilete pentru autobuzele Hop on Hop Off sau carduri cu reduceri la principalele obiective turistice şi la restaurante.

Agenţia de turism online Vola.ro a devenit în luna octombrie, pentru al treilea an consecutiv, compania de tehnologie cea mai dinamică din Europa Centrală, potrivit topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, după ce, în ultimii cinci ani, şi-a majorat veniturile de peste 57 de ori, ajungând la 92,8 milioane de lei, în 2012.

Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România, având, încă de la înfiinţare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de angajaţi şi clienţi. Vola.ro deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism.