Încă o companie românească în Silicon Valley. Footprints AI deschide primul birou în SUA și estimează că, până la finalul anului viitor, 40% din vânzări vor fi realizate în afara României
Compania estimează că, până la finalul anului viitor, 40% din vânzări vor fi realizate în afara României. În prezent, 10% din cifra de afaceri Footprints AI este generată în afara țării.
„Silicon Valley este ecosistemul cu cel mai mare grad de inovație, care agregă companii de tehnologie de top și talent de excepție. Prezența Footprints AI aici accelerează extinderea și dezvoltarea businessului nostru, iar parteneriatul cu Plug & Play ne susține integrarea în ecosistem și crearea oportunităților de a găsi mai rapid clienții și investitorii potriviți.
Intrarea în SUA este o prioritate pentru extinderea Footprints AI, piața de Retail Media de aici fiind de cel puțin 30 de ori mai valoroasă comparativ cu orice altă regiune geografică. Evaluările noastre plasează industria americană de Retail Media la 50 de miliarde de dolari”, spune Dan Marc, fondator și CEO, Footprints AI.
Footprints AI va intra în parteneriat cu cel puțin 2 clienți mari din SUA, până la finalul lui 2024. În prezent, are discuții avansate cu 3 companii de retail din SUA, unul dintre cele mai mari lanțuri de retail warehouse, o bancă de retail din topul celor mai mari din California și cu cel mai mare retailer regional din Texas. ”Acestea deschid oportunități pentru ca Footprints AI să aibă un prim client pe piața din SUA chiar înainte de finalul lui 2023”, arată compania într-un comunicat de presă.
Primul client în SUA se află între obiectivele setate anterior de Footprints AI pentru acest an, alături de investiții pentru scalabilitatea soluției, automatizarea set-up-ului și continuarea dezvoltării acurateței tehnologiei proprietare de AI omnichannel.
Platforma Footprints AI are la bază o tehnologie unică ce analizează datele generate de consumatori, prin comportamentul lor de shopping în retailul offline, în mod anonimizat și la nivel individual, utilizând tehnologii proprii de Inteligență Artificială. Compania ajută la creșterea vânzărilor magazinelor, optimizarea operațiunilor și îmbunătățirea experienței clienților prin personalizarea procesului.
Soluția Footprints AI folosește o tehnologie unică ce le oferă companiilor din comerțul offline posibilitatea de a monetiza datele generate de propriii clienți.
În prezent, soluția de retail media oferită de Footprints AI este folosită de companii precum INGKA Holding B.V. (operator al magazinelor IKEA), Majid Al Futtaim (conglomerat în industria imobiliară și de retail din EAU), NEPI, Vienna Insurance Group, Jaguar, Hyundai, Land Rover, Erste Group, First Bank și Țiriac Group.
Printre alte companii românești care au deschis un birou în Silicon Valley se numără: Softbinator Technologies S.A, OVES Enterprise, BitDefender.