Forbes: Romanciera E.L. James, pe primul loc în topul celor mai bine plătiţi scriitori din lume
Romanciera britanică l-a detronat astfel pe scriitorul James Patterson, care a ocupat prima poziţie în acest top în ultimii trei ani . Cu romanele sale din seriile „Witch and Wizard”, James Patterson a fost în ultimii ani liderul de necontestat în literatura pentru adolescenţi, chiar dacă şi-a făcut timp să semneze şi alte romane, alături de Michael Ledwidge, în 2013. Scriitorul american, autorul deosebit de prolific al francizelor „Alex Cross” şi „Maximum Ride”, ocupă locul al doilea în topul celor mai bine plătiţi romancieri din lume, cu venituri de 91 milioane de dolari. Potrivit Forbes, o carte din 17 vândute pe plan mondial este semnată cu numele lui.
Însă trilogia „50 Shades of Grey” a devenit un veritabil fenomen editorial. Aceste romane, ironizate de unii, adulate de alţii, au fost înscrise în categoria „mummy porn”, un gen literar destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile. Pe site-ul său, Forbes a anunţat, luni, că formatul e-book a jucat un rol determinant pentru succesul fulgerător şi de ordin planetar al francizei, întrucât le-a permis cititoarelor să îşi procure aceste romane cu reputaţie scandaloasă într-o manieră discretă şi să le „devoreze” departe de privirile indiscrete.
Acţiunea romanelor din seria „Fifty Shades” se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza „Twilight”, cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.
Trilogia „50 Shades of Grey” va fi adaptată şi pentru marele ecran. Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare pentru 5 milioane de dolari. Deşi nu se ştie deocamdată cine va interpreta rolul principal în noua producţie cinematografică, reprezentanţii acestor studiouri hollywoodiene au anunţat că Sam Taylor-Johnson a fost aleasă pentru a asigura regia proiectului. Filmul va fi lansat pe 1 august 2014.
Romanciera Suzanne Collins, autoarea romanelor din trilogia „Jocurile foamei” („The Hunger Games”), ocupă locul al treilea în acest clasament, cu venituri de 55 milioane de dolari.
Bill O’Reilly, prezentator-vedetă al postului de televiziune Fox, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 28 milioane de dolari, iar celebra scriitoare de romane de dragoste Danielle Steel, ocupă locul al cincilea cu venituri de 26 milioane de dolari.
Topul 10 al celor mai bine plătiţi scriitori din lume este completat, în ordine de Jeff Kinney (24 milioane de dolari), Janet Evanovich (24 milioane de dolari), Nora Roberts (23 milioane de dolari), Dan Brown (22 milioane de dolari) şi Stephen King (20 milioane de dolari).