Forbes: Un plan alternativ pentru salvarea Greciei ar putea fi propus după scrutinul din iunie

Experţi germani propun un plan alternativ pentru relansarea economiei Greciei, proiectul, care ar urma să fie analizat după alegerile din iunie, constând în introducerea unei noi monede - Geuro - compatibilă cu euro, dezvăluie Forbes, în ediţia online.
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 17:47
Forbes: Un plan alternativ pentru salvarea Greciei ar putea fi propus după scrutinul din iunie

Planul a fost propus de Thomas Mayer, economist la Deutsche Bank, şi constă în introducerea unei monede paralele în Grecia. Această monedă paralelă, Geuro, le-ar garanta grecilor că va putea fi schimbată automat în euro. Iniţiativa nu este propusă la nivel oficial de Guvernul german, dar în mod sigur este analizată de experţii guvernamentali de la Berlin.

Noul plan pare a fi o soluţie de compromis între ieşirea Greciei din zona euro şi menţinerea în uniunea monetară europeană. Potrivit lui Thomas Mayer, noul plan va fi analizat abia după scrutinul anticipat pe care Grecia îl va organiza pe 17 iunie.

Conform noului plan, Grecia nu ar ieşi oficial din zona euro, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung notează că oricum varianta ieşirii din uniunea monetară nu este posibilă din punct de vedere tehnic. Dar Guvernul elen va putea începe să achite pensiile şi salariile în moneda alternativă, iar companiile vor putea modifica preţurile în funcţie de necesităţi, separat de piaţa unică europeană. În plus, valoarea Geuro va putea să fluctueze faţă de euro, iar statul grec va avea astfel şansa devalorizării monedei şi relansării exporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Guvernul japonez a avertizat joi cu privire la impactul însemnat al ofensivei vamale a președintelui american Donald Trump asupra relațiilor comerciale și economice dintre Japonia și Statele......
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Uniunea Europeană a importat o cantitate mai mare de gaze ruseşti în 2024, în pofida continuării agresiunii Moscovei ...
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii auto. Se anunţă scumpiri mari pentru autoturisme
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii ...
Producătorii auto din SUA şi rivalii lor globali "au fost şocaţi" de anunţul de miercuri al preşedintelui Donald Trump ...
UE și UK iau în considerare alternative la trimiterea de trupe în Ucraina. Vesticii se tem de opoziția SUA
UE și UK iau în considerare alternative la trimiterea de trupe în Ucraina. Vesticii se tem de opoziția SUA
Eforturile europene, conduse de Macron și de premierul britanic Keir Starmer, de a crea aranjamente de securitate pentru ...