Ford a produs exemplarul Mustangul cu numărul 10 milioane
Potrivit sursei citate, Mustang este cea mai vândută maşină sport din America în ultimii 50 de ani, performanţă atinsă şi în Europa în ultimii trei ani consecutivi.
„Mustang reprezintă sufletul şi inima acestei companii, fiind un model reprezentativ la nivel mondial”, spune Jim Farley, preşedinte Global Markets în cadrul Ford Motor Company.
Ford sărbătoreşte această bornă printr-o serie de evenimente care implică angajaţii de la sediul central din Dearborn şi de la fabrica din Flat Rock. Între acestea se numără demonstraţii aeriene ale unor avioane clasice de vânătoare P-51 Mustang, construite în timpul celui de-al doilea Război Mondial, şi o paradă cu peste 60 de exemplare Mustang din toate generaţiile între Dearborn şi Flat Rock, locul în care se produce astăzi acest model.
Anul trecut, Mustang a depăşit în vânzări Porsche 911 pe 13 pieţe europene, implicit Marea Britanie şi Spania. Cele mai mari pieţe europene pentru Mustang în 2017 au fost Germania, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Suedia, arată datele transmise de companie.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania are aproximativ 202.000 de angajaţi în toată lumea.