Ford a reușit ca în 2022 să înregistreze pe piața americană un declin mai mic al vânzărilor decât cel avut în 2021
Compania cu sediul în Dearborn, Michigan, a vândut anul trecut 1.864.464 de vehicule pe piaţa americană, în scădere cu aproximativ 2,2% faţă de 2021, când s-a înregistrat un recul de aproximativ 7%.
Producătorii auto americani au putut vinde mai multe maşini şi camioane decât rivalele lor din Asia, afectate de perturbările din lanţurile de aprovizionare, provocate de restricţiile din China.
Per ansamblul pieţei americane, vânzările totale de vehicule noi s-au situat în decembrie la 1,26 de milioane de unităţi, iar cele din 2022 la 13,31 de milioane de unităţi, conform datelor Wards Intelligence.