Ford în criză: După Belgia, americanii vor să închidă şi o fabrică din Marea Britanie
Fabrica, cu 534 de angajaţi, va fi probabil închisă atunci când Ford va opri producţia actualei versiuni a modelului Transit, cel mai devreme anul viitor.
La Southampton sunt produse cabine cu şasiuri care pot fi adaptate pentru vehicule comerciale diverse.
Stephen Odell, şeful operaţiunilor Ford în Europa, se va întâlni joi cu reprezentanţii sindicali ai angajaţilor celor cinci fabrici ale grupului din Marea Britanie, a declarat Roger Maddison, lider al sindicatului Unite.
Ford nu a precizat motivul întâlnirii, a arătat Maddison.
Oprirea activităţii fabricii din Southampton ar putea avea loc înaintea închiderii din 2014 a uzinei de maşini şi vehicule comerciale de la Genk, Belgia, anunţată miercuri de Ford. La fabrica din Genk vor fi concediaţi 4.300 de angajaţi.
Fabricile de vehicule ale Ford din Europa operează la 63% din capacitate, potrivit Morgan Stanley.
Uzina Southampton a produs anul trecut sub 30.000 de vehicule, folosind mai puţin de o treime din capacitate, conform companiei de consultanţă IHS Automotive.
„Este curajos şi decisiv. Arată curajul conducerii de a lua măsuri pe timp de criză”, a declarat Adam Jonas, analist la Morgan Stanley.
Ford a anunţat că va înregistra în acest an pierderi de peste 1 miliard de dolari în Europa, în condiţiile în care vânzările totale de pe piaţa europeană sunt pe cale să atingă în acest an cel mai grav declin din ultimii 19 ani, din cauza crizei datoriilor.
Un purtător de cuvânt al Ford, John Gardiner, nu a fost disponibil pentru comentarii.
Ford închide fabrica din Belgia, din cauza scăderii vânzărilor de maşini pe piaţa europeană
Ford Motor va închide, pentru prima oară în zece ani, o fabrică deţinută în Europa, din Belgia, şi va desfiinţa astfel 4.300 de locuri de muncă, pentru a reduce capacitatea de producţie şi a limita pierderile europene, care ar putea depăşi în acest an un miliard de dolari, transmite Bloomberg.
Fabrica veche de 48 de ani, din Genk, va fi închisă până la sfârşitul anului 2014, iar producţia automobilelor Mondeo, S-Max şi Galaxy va fi preluată de fabrica Ford din Valencia, Spania, a anunţat miercuri producătorul american.
Închiderea fabricii din Genk este „un cuţit în spate”, după ce angajaţii au acceptat reducerea salariilor, a declarat liderul sindical Rohnny Champagne, după o întâlnire cu conducerea Ford.
Ford vrea să limiteze pierderile din Europa, anticipate că vor depăşi în acest an un miliard de dolari.
Piaţa auto europeană este grav afectată de criza datoriilor suverane, iar vânzările ar putea înregistra cel mai grav declin din ultimii 19 ani, nefiind anticipată o redresare rapidă.
Compania de consultanţă IHS Automotive prognozează că vânzările auto din Europa vor rămâne sub nivelul anterior crizei până cel puţin în 2017.
Ultima fabrică închisă de Ford în Europa a fost uzina de asamblare Dagenham din Anglia, în 2002, când au fost eliminate 2.000 de locuri de muncă.
Ford mai are unităţi de producţie în Marea Britanie, Germania, Franţa, România, Turcia şi Rusia.
Producţia a două modele fabricate la Valencia ar putea fi transferată la Saarlouis în Germania, potrivit Ford.
Închiderea fabricii Ford din Genk este cea mai recentă decizie a unui producător din Europa de a elimina excesul de producţie, pe fondul declinului din ultimii cinci ani al pieţei.
PSA Peugeot Citroen intenţionează să închidă o fabrică de lângă Paris în 2014, în timp ce Opel, divizie a General Motors, ar urma să oprească producţia la uzina Bochum din Germania în 2016. Compania a mai închis în 2010 fabrica din Antwerp, din Belgia.
Fiat a închis la rândul său o fabrică din Sicilia, anul trecut.
În timp ce criza datoriilor suverane se extinde dincolo de Italia, Spania şi Portugalia, discount-urile oferite de producătorii auto sunt în creştere. În Germania, cea mai mare piaţă din Europa, aceste discount-uri au ajuns în septembrie la 12,2% din preţurile din listă, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Vânzările Ford în Europa au scăzut cu 12% în acest an, peste declinul pieţei, de 7,2%.
Fabrica din Genk era considerată vulnerabilă pentru că modelele fabricate se apropiate de sfârşitul ciclului de viaţă.
Ford a raportat în trimestrul al doilea pierderi înainte de taxe de 404 milioane de dolari în Europa, faţă de un profit de 176 milioane dolari în urmă cu un an.