Ford închide două uzine din Marea Britanie şi concediază 1.500 de angajaţi
Un lider sindical a precizat că Ford va închide uzina sa de la Southampton, unde este produsă autoutilitara Transit, precum şi presele de la uzina Dagenham, care produce caroserii pentru utilitara Transit. Constructorul american urmează să transfere producţia utilitarei Transit în Turcia.
‘O mie de locuri de muncă vor fi eliminate la Dagenham şi 500 la Southampton’, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului GMB la sfârşitul unei întâlniri între conducerea Ford şi sindicatele din Marea Britanie.
Grupul Ford urmează să facă un anunţ oficial în jurul orei 13.00 GMT.
Constructorul auto american are aproximativ 11.400 de angajaţi în Marea Britanie unde are facilităţi de producţie la Dagenham, Halewood (nord-vest) şi Bridgend (Ţara Galilor).
Uzina Ford de la Southampton este a patra uzină de producţie de automobile din Europa care a fost închisă în acest an, după ce PSAPeugeot Citroën a decis să închidă uzina din apropiere de Paris iar General Motors a decis să închidă uzina de la Bochum. În plus, anunţul vine la o zi după ce Ford a decis să închidă uzina sa de la Genk (Belgia) şi să elimine 4.300 de locuri de muncă în cadrul unui amplu program de restructurare.
În România, Ford Motor a început în 25 iunie producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro efectuate de Ford.