Ford înregistrează vânzări ridicate în Europa, datorită noilor modele Mondeo şi Mustang
Luna trecută, Ford a livrat pe principalele sale 20 de pieţe auto europene (printre care se numără şi România) un număr de 101.400 vehicule, o creştere de 3% comparativ cu octombrie 2014. În primele 10 luni din acest an, vânzările companiei americane au urcat cu 9%, la 1.080.100 unităţi. Datele din octombrie au fost sprijinite de succesul noilor modele Mondeo şi Mustang, de SUV-uri şi de vehiculele comerciale.
Cota de piaţă a Ford pe cele 20 de pieţe auto europene s-a menţinut la 7,7% în octombrie dar a urcat la 8,1% în primele 10 luni din acest an. Până în acest moment vehiculele comerciale Ford sunt cele mai bine vândute din Europa.
Luna trecută, vânzările de vehicule comerciale au crescut cu 11% iar în perioada ianuarie – octombrie 2015 avansul a fost de 24%.
Ford Motor a raportat creşterea profitului în trimestrul trei din 2015, datorită performanţei record din America de Nord. Profitul net a urcat la 1,9 miliarde de dolari în perioada iulie – septembrie 2015, de la 1,1 miliarde de dolari în trimestrul trei din 2014.
Al doilea producător auto din SUA a reafirmat că se aşteaptă la un profit înainte de taxe de 8,5 – 9,5 miliarde de dolari în acest an, iar marjele de profit din America de Nord vor fi în partea superioară a precedentei estimări, de 8,5% – 9,5%.
Veniturile au urcat la 38,1 miliarde de dolari în trimestrul trei din acest an, în creştere cu 3,2 miliarde de dolari faţă de perioada similară din 2014.
În România, Ford a început producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici şi primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova şi producţia motorului EcoBoost.