Ford Motor își închide fabricile din Brazilia
Cea mai mare parte a acestor pierderi, care includ 365 de milioane de dolari din cauza evoluţiilor cursului de schimb, se va regăsi în raportările financiare din 2021, chiar dacă momentul exact al încetării activităţii nu a fost precizat.
Angajaţii disponibilizaţi vor primi în total zece milioane de dolari, în numerar.
Luna aceasta, presa anunţa că Ford va plăti aproximativ 2,5 miliarde de reali (495 de milioane de dolari) autorităţilor din statul Bahia, după ce a decis să-şi închidă fabrica din Brazilia.
Suma este destinată rambursării tuturor subvenţiilor primite de Ford de la deschiderea uzinei din oraşul Camacari, în 2001, conform unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
La începutul acestui an, Ford a anunţat închiderea celor trei unităţi din Brazilia, înregistrând pierderi înainte de taxe de aproximativ 4,1 miliarde de dolari. Conform calculelor Reuters, Ford a cheltuit aproape 12 miliarde de dolari în statul din America Latină.
Vânzările de vehicule au scăzut cu 26% în Brazilia anul trecut şi nu ar urma să revină la nivelul din 2019 până în 2023, a informat grupul american.
Oficialii Ford susţin că închiderea uzinelor din Brazilia face parte din strategia companiei de a ajunge la o marjă operaţională globală de 8%. Ford, care operează în Brazilia de peste un secol, a început discuţiile cu sindicatele şi alte părţi cu privire la concedieri.
Încetarea producţiei în Brazilia reprezintă o nouă retragere a Ford de pe o piaţă emergentă, după ce recent grupul american a pus capăt unui joint venture cu grupul Mahindra and Mahindra Ltd. din India.
Ca urmare a închiderii uzinelor din Brazilia, Ford va înceta să vândă modele EcoSport SUV, Ka subcompact şi T4 SUV în America de Sud.
Ford mai are o uzină în Argentina şi o alta în Uruguay.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.