Ford Mustang Mach-E, oprit temporar de la comercializare în SUA

15 06. 2022
Ford Mustang

Informația dezvăluită de Bloomberg vine după ce Ford, care încearcă să-şi consolideze poziţia pe piaţa vehiculelor electrice, a anunțat anterior că va chema la service, în SUA, unele vehicule Mujstang Mac-E din cauza unei supraîncălziri în zona contactelor bateriei de înaltă tensiune.

La începutul acestei săptămâni Ford a făsut public un „recall” aproximativ 49.000 de vehicule electrice Mustang Mach-E comercializate în SUA din cauza unei posibile supraîncălziri a contactoarelor principale ale bateriei de înaltă tensiune. Ca urmare, unele vehicule ar putea rămâne fără curent în timp ce se află în mişcare sau nu ar reuşi să pornească. Problemele vor fi rezolvate cu o actualizare a softului.

Sunt vizate de chemarea la service modelele Mach-E fabricate în perioada mai 2020 – mai 2022 la fabrica Ford din Cuautitlan, Mexic.

Ford a informat Administraţia americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA) în legătură cu acest recall.

Nu este clar dacă blocarea vânzărilor Mustang Mach-E la dealeri are legătură cu acțiunea de chemare la service.

În 2021, Ford a devenit al doilea vânzător de vehicule electrice pe piaţa din SUA, în urma Tesla Inc, grație succesului Mustang Mach-E, care a avut vânzări de 27.140 unităţi în 2021.