Ford opreşte producţia unora dintre cele mai profitabile modele, camionetele F-150 şi Super Duty
Producţia camionetei F-150 la cea de-a treia fabrică Ford din Dearborn, Michigan, ar putea fi de asemenea oprită, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Încă nu se ştie cât va dura întreruperea producţiei, iar Ford nu a specificat despre ce componente este vorba.
Săptămâna trecută a avut loc un incendiu la o fabrică din Eaton Rapids, Michigan, operată de Meridian Lightweight Technologies, ceea ce a dus la întreruperea producţiei unor componente folosite la camionetele Ford.
F-150 este cel mai bine vândut model din SUA, iar Super Duty este unul dintre cele mai profitabile vehicule ale Ford.
O întrerupere de două săptămâni a producţiei modelului F-150 ar putea reduce cu 310 milioane de dolari profitul Ford din trimestrul doi, a avertizat analistul Joseph Amaturo de la Buck Research.
Vehiculele Ford importate sunt ţinute în porturile din China, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un nou indiciu al tensiunilor comerciale dintre Beijing şi Washington.
Potrivit experţilor, măsura este un răspuns al Beijingului la cele mai recente solicitări comerciale formulate de autorităţile americane.
‘Într-o situaţie în care tensiunile comerciale sunt crescute, China va aplica orice reglementare posibilă’, a apreciat Even Rogers Pay, analist la firma de consultanţă China Policy.
Vehiculele Ford, inclusiv modelul premium Lincoln, înregistrează întârzieri neobişnuite la vamă, oficialii solicitând verificări tehnice suplimentare. Sunt afectate şi unele modele ale companiilor auto germane BMW şi Daimler produse în SUA, susţin sursele.
China este cea mai mare piaţă auto din lume, în urma SUA.
Carnea de porc a devenit ultimul produs american afectat de înmulţirea procedurilor de inspecţie în porturile chineze, au declarat marţi pentru Reuters o serie de importatori şi surse din industria cărnii de porc.
Această înmulţire a verificărilor a afectat chiar şi compania chineză WH Group Ltd, cel mai mare producător mondial de carne de porc din lume şi totodată proprietarul companiei americane Smithfield Foods. Potrivit lui Luis Chein, unul din directorii de la WH Group, în prezent porturile chineze inspectează fiecare cargo care ajunge în port, spre deosebire de situaţia anterioară când inspecţiile erau organizate în mod aleator, ceea ce duce la prelungirea duratei de timp în care produsele stau în port.
Potrivit surselor din industria cărnii de porc citate de Reuters, în prezent carnea de porc din SUA aşteaptă până la două săptămâni în porturile chineze, în loc de câteva zile. Cea mai mare parte a cărnii de porc importată din SUA este congelată aşa că nu există riscul deteriorării. Însă, înmulţirea inspecţiilor se adaugă unor tarife vamale suplimentare de 25% impuse de Beijing pentru carnea de porc şi alte produse americane, ca reacţie la tarifele impuse de Washington pentru importurile de oţel şi aluminiu.
SUA este unul din cei mai mari furnizori externi de carne de porc pentru China, livrând anul trecut produse în valoare de 489 milioane de dolari.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va introduce tarife vamale care vor viza produse chineze în valoare de 150 de miliarde de dolari, acuzând companiile chineze de furt de proprietate intelectuală. În replică, Beijingul a anunţat că va percepe tarife suplimentare în valoare de 25% pentru 106 produse americane, precum soia boabe, avioane, automobile, whisky şi produse chimice.