Ford Otosan, noul proprietar al Ford Craiova, controlat de cea mai bogată familie din Turcia

Decizia Ford de a transfera proprietatea uzinei de la Craiova de la divizia Ford Europa către parteneriatul Ford Otosan din Turcia a dat naștere multor controverse. Iată cine este nou proprietar al uzinei românești.
Robert Stan - lun, 14 mart. 2022, 14:45
Ford Otosan, noul proprietar al Ford Craiova, controlat de cea mai bogată familie din Turcia

Așa cum a scris deja Economica.net, grupul Ford a anunțat că uzina de la Craiova va fi preluată de Ford Otosan, o companie deținută cu părți egale de americani și de grupul turc Koç.

Chiar dacă în compania turcească Ford deține o cotă egală de acțiuni cu grupul turc, tranzacția a fost una care a implicat un transfer de fonduri, acesta fiind de 575 milioane de euro, o sumă de zece ori mai mare decât cea cu care americanii au cumpărat fosta fabrică Daewoo de la statul român (57 mil. euro). E drept că din datele companiei reiese că Ford a investit la Craiova peste 1,5 miliarde de euro din 2008 până astăzi.

Pe lângă valoarea de achiziție cu care Ford Otosan a cumpărat o uzină cu tehnologie modernă, circa 6.000 de angajați și o capacitate de producție de 250.000 de unități/an, tranzacția implică și o așa-numită plată condiționată în valoare de 140 mil. euro. Aceasta din urmă va putea fi accesată doar dacă sunt îndepliniți termeni din contract precum volumul producției și comercializarea vehiculelor asamblate.

Ford Craiova intră în grupul Koç

Noul proprietar al uzinei de la Craiova, compania turcă Ford Otosan este deținută în coproprietate de Ford Motor Company (41%) și Koç Holding (41%), restul de 18% fiind acțiuni plasate pe bursa de la Istanbul.

Dacă despre Ford Motor Co. știm ce reprezintă, grupul turc care Koç este o necunoscută pentru mulți. Asta în ciuda faptului că este singura entitate turcă prezentă în Fortune Global 500.

Fondată în 1926 de celebrul Vehbi Koç, compania Koçzade Ahmet Vehbi este cea de la care a pornit întreaga istorie a grupului. Apoi, în 1963 a fost fondat Koç Holding A.Ş, o organizație menită să asigure creșterea rapidă a întregului grup de companii deținut la vremea respectivă de familia Koç.

În prezent, holdingul Koç deține mai multe recorduri pe piața turcă. Conform Camerei de Comerț Turce, patru dintre primele cinci companii din industria țării – Tüpraş, Ford Otosan, Tofaş și Arçelik – fac parte din acest holding. De asemenea, Koç deține patru dintre primii zece exportatori.

În industria auto, holdingul Koç este liderul incontestabil al Turciei. Companiile din grup dețin 24% din piața auto turcă, 45% din producția de vehicule și 43% din exporturi.

Aceste cifre impresionante sunt generate în special de relațiile fructuoase cu parteneri din întreaga lume. Astfel, compania Ford Otosan, un joint-venture cu americanii de la Ford, este cel mai mare producător de vehicule comerciale din Turcia, compania Tofaș s-a aliat cu Fiat Chrysler Automobiles, iar Türk Traktör cu Case New Holland. Alături de acestea Otokar este liderul turc al industriei producătoare de autobuze, camioane și vehicule militare, iar Otokoç deține prima poziție pe piața rent-a-car reprezentând mărci precum Birmot, Avis sau Budget. Prin urmare, autobuzele Otokar achiziționate de primăria Capitalei au fost produse tot într-o uzină a grupului Koç.

Pe lângă industria auto, familia Koç operează prin holdingul său activități în zona energiei, finanțelor, produselor de folosință îndelungată, turismului, construcțiilor, apărării, comerțului, etc. Conform datelor financiare prezentate la bursa din Istanbul, anul trecut Koç Holding a avut venituri totale de 33,11 mld. euro și un profit net de 2,5 mld. euro.

Aceste rezultate sunt generate de peste 110 firme grupate în 16 grupuri, toate parte a holdingului Koç condus de președintele Ömer M. Koç și CEO-ul Levent Çakiroglu.

Ford Otosan în cifre

Compania Ford Otosan deține trei uzine în Turcia, două la Kocaeli și una la Eskişehir, cu o producție totală de 455.000 de vehicule. Uzina din România devine astfel cea de-a patra facilitate de producție adăugând 250.000 de unități.

De asemenea, firma are centre de cercetare și dezvoltare (R&D) la Istanbul, Kocaeli, Eskişehir și Ankara, în acestea activând circa 1.500 de ingineri.

În 2021, Ford Otosan a realizat vânzări de 7,3 mld. euro și un export de 5,65 mld. euro. Tot anul trecut, compania a anunțat că va investi două miliarde de euro în dezvoltarea de vehicule electrice și conectate.

Planurile includ demararea, din prima jumătate a anului 2023, a producției de vehicule hibrid plug-in (PHEV) și integral electrice ale „familiei Transit Custom de generație următoare” a Ford. Ca parte a alianței strategice Ford – Volkswagen, noua generație de vehicule comerciale de o tonă ale Volkswagen va fi produsă la Kocaeli.

Tot la capitolul planuri, Ford a anunțat astăzi că a semnat un memorandul (neobligatoriu) cu SK On Co., Ltd. și Koç Holding pentru a crea una dintre cele mai mari fabrici de producție a bateriilor pentru vehicule comerciale din Europa în Turcia.

Cei trei asociați din acest proiect și-au asumat construcția unei fabrici în apropiere de Ankara pentru a produce celule de baterii. Producția este așteptată să înceapă la nivelul anului 2025, iar capacitatea anuală ar putea fi cuprinsă între 30 și 45 GWh.

Ce va produce uzina din România

Uzina de la Craiova, parte a Ford Otosan, va opri până la finalul acestui an asamblarea modelului EcoSport. În schimb, din 2024, va ieși de pe linia de asamblare a fabricii din România versiunea 100% electrică a modelului Puma.

Până atunci însă, tot la Craiova va demara, în 2023, producția modelelor Transit Courier și Tourneo Courier. Din 2024, acestea vor avea și versiuni complet electrice.

La solicitarea LifeNews.ro de a lămuri motivele plasării uzinei din România în subordinea parteneriatului din Turcia în loc să o mențină în cea a diviziei europene a grupului Ford, Stuart Rowley, președintele Ford Europa a explicat că „Ford Otosan este, probabil, cel mai de succes joint-venture din istoria industriei auto. Ford și Koç Holding colaborează de decenii construind și distribuind vehicule pe piața din Turcia, iar în ultimii 20 de ani și-au majorat capacitățile de producție și dezvoltare. Această schimbare va permite Ford Otosan să crească și mai mult și, chiar mai important, va permite afacerii noastre de la Craiova să profite de experiența companiei turce în domeniul electrificării. Să nu uităm că Ford Otosan asamblează cu eficiență modelul e-Transit de două tone”.

Citește și:

– Uzina Ford din Craiova va fi preluată de Ford Otosan din Turcia

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...