Ford: Profit record în 2015, în urma majorării vânzărilor pe plan global

Câştigurile Ford Motor au depăşit aşteptările analiştilor în trimestrul patru din 2015, iar anul trecut compania a înregistrat cel mai ridicat profit înainte de taxe din istoria sa de 111 ani, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 28 ian. 2016, 13:58
Ford: Profit record în 2015, în urma majorării vânzărilor pe plan global

Majorarea vânzărilor de SUV-uri şi de camioane Ford F-150 a ajutat grupul american să obţină anul trecut un profit înainte de taxe de 10,8 miliarde de dolari. Pentru acest an, Ford se aşteaptă ca profitul înainte de taxe să fie egal sau mai ridicat decât cel de anul trecut.

În 2015, vânzările Ford în SUA au urcat cu 5,3% dar cota sa de piaţă a scăzut de la 15% la 14,9%, conform datelor firmei Autodata Corp. Livrările Ford pe piaţa europeană au crescut anul trecut cu 11%, la 1,3 milioane de vehicule, în timp ce în China vânzările au înregistrat un avans de 3%, la 1,1 milioane de unităţi.

”Cea mai mare parte a profitului Ford vine din America de Nord iar piaţa estimează că în 2016 se va înregistra un nivel record al vânzărilor de vehicule în SUA”, a afirmat analistul David Whiston, de la Morningstar.

Profitul, excluzând elementele excepţionale, a urcat la 0,58 dolari pe acţiune, în ultimele trei luni din 2015, faţă de o pierdere de 0,65 dolari pe acţiune în în trimestrul patru din 2014, în timp ce analiştii estimau un profit de 0,51 dolari pe acţiune.

În trimestrul patru din 2015 vânzările Ford au urcat cu 12%, la 37,9 miliarde de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 36,7 miliarde de dolari.

Profitul înainte de taxe în America de Nord a urcat la 2,03 miliarde de dolari, de la 1,6 miliarde de dolari. în urmă cu un an. În Europa, profitul înainte de taxe s-a situat la 131 milioane de dolari, comparativ cu pierderi de 297 milioane de dolari

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...