Ford şi Mahindra ar putea produce vehicule electrice în India

Producătorul auto indian Mahindra and Mahindra Ltd şi compania americană Ford Motor ar putea crea propria lor gamă de vehicule electrice în India pentru a lupta împotriva poluării provocate de maşinile care circulă pe şoselele din această ţară, a anunţat preşedintele Anand Mahindra, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 21 nov. 2017, 16:42
Ford şi Mahindra ar putea produce vehicule electrice în India

Mahindra & Mahindra, care vinde deja modelul electric mini e2o, este deschisă la crearea unei noi game de vehicule electrice în India împreună cu Ford, a declarat Mahindra, după inaugurarea fabricii Auburn Hills, Michigan, unde vor fi produse autovehicule de teren pentru piaţa din SUA.

Luna aceasta, Ford anunţase crearea unei noi game de vehicule electrice în China, cu partenerul său Anhui Zotye Automobile Co.

‘India ar putea fi o altă destinaţie pentru acest tip de investiţii’, a răspuns Mahindra, când a fost întrebat dacă planul Ford din China poate fi extins în India.

‘Când am vorbit cu preşedintele Bill Ford am propus crearea de vehicule electrice în India’, a declarat Anand Mahindra.

Acesta crede că India ar putea deveni o piaţă cheie pentru vehiculele electrice, deoarece Guvernul vrea să elimine motoarele cu combustie internă până în 2030.

În septembrie, Mahindra and Mahindra Ltd şi Ford au anunţat că explorează formarea unei alianţe strategice. Potenţiala cooperare va include programele de mobilitate, dezvoltarea produselor, distribuţia pe piaţa din India şi pieţele emergente globale.

‘Echipe din ambele companii vor colabora şi vor lucra împreună o perioadă de până la trei ani. Orice cooperare strategică suplimentară între Mahindra şi Ford va fi decisă la sfârşitul acestei perioade’, au informat cei doi producători auto.

Ford a reintrat pe piaţa din India în anii ’90 printr-un parteneriat cu Mahindra, iar cele două companii au înfiinţat o fabrică în sudul ţării, unde sunt produse modelele Ford Escort.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public
Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public
Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public iar, în acest sens, este nevoie de o lege bună, care să răspundă aşteptărilor românilor, să fie......
Alexandru Petrescu (ASF): Antreprenorul român trebuie să se îndrepte instinctiv către bursă pentru diferite modalităţi de finanţare
Alexandru Petrescu (ASF): Antreprenorul român trebuie să se îndrepte instinctiv către bursă pentru diferite modalităţi ...
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradiţională de finanţare bancară este cea care trebuie să ...
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa Artificială (raport Bitget)
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa ...
Sectorul blockchain ar putea genera peste 1 milion de locuri noi de muncă, până în 2030, egalând actualul boom de recrutare ...
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
În următoarele săptămâni va fi inaugurată clinica multidisciplinară Renew Institute în Bucureşti, cu specialiști ...