Ford Transit Custom este International Van of the Year

Ford Pro, divizia de vehicule comerciale ușoare a grupului american, a câștigat două distincții - International Van of the Year (IVOTY) pentru furgoneta Transit Custom și International Pick-up Award (IPUA) pentru pick-up-ul Ranger.
Robert Stan - Dum, 26 nov. 2023, 21:22
Ford Transit Custom este International Van of the Year

Ford Pro a câștigat premiile IVOTY și IPUA în același an de trei ori – mai mult decât orice alt producător – după victorii duble în 2013 și 2020.

Premiile au fost prezentate în cadrul unei ceremonii speciale la salonul de vehicule comerciale Solutrans din Lyon, Franța, și validează în continuare poziția Ford Pro ca lider pe piața europeană a vehiculelor comerciale.

„Acesta este un motiv de mândrie pentru echipele noastre Ford din întreaga lume care se străduiesc să ofere clienților produse bazate pe calitate. Suntem încântați că juriul a recunoscut abilitățile celor mai noi vehicule comerciale ale noastre, construite cu scopul de a sprijini nevoile de afaceri ale clienților din toate domeniile de activitate”, a declarat Tim Slatter, vicepreședinte al programelor de produs, Ford.

Un juriu format din 25 de jurnaliști specializați pe vehicule comerciale a votat noul Ford Transit Custom drept câștigător al IVOTY 2024. Noul Transit Custom oferit de divizia Ford Pro oferă cea mai largă gamă de versiuni de până acum și introduce caracteristici unice, digitale și orientate către client, cum ar fi un modem 5G pentru conectivitate super-rapidă, actualizări software pentru peste 30 de module ale vehiculului, asistență la livrare care poate economisi peste 20 de secunde pentru fiecare oprire, un volan rabatabil și o caroserie MultiCab versatilă pentru a construi pe baza reperelor de productivitate stabilite de predecesorii săi.

„Suntem foarte mândri că juriul IVOTY a acordat acest prestigios premiu noului Transit Custom. Fiind cea mai importantă furgonetă de o tonă din Europa, noul Transit Custom a fost dezvoltat și proiectat pentru a satisface nevoile variate ale clienților. Împreună cu dieselul nostru premiat, clienții vor avea în curând posibilitatea de a alege și versiuni electrice și PHEV. Fiecare model este livrat cu multiple inovații si conectivitate super-rapida la ecosistemul software Ford Pro, ceea ce îi ajută pe clienții noștri sa prospere”, a declarat Hans Schep, director general, Ford Pro Europa.

Transit Custom a fost cel mai bine vândut van de o tonă din Europa anul trecut, precum și cel mai bine vândut vehicul din Marea Britanie în 2021 și în 2022. Noul model este produs la uzina Ford Otosan din Turcia.

În privința International Pick-up Award (IPUA), după testele efectuate de juriu în Grecia, Ford Ranger a împărțit primul loc cu Volkswagen Amarok.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Apărării din Germania și-a suspendat contul de pe platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, din cauza dificultății de a avea un schimb obiectiv de argumente
Ministerul Apărării din Germania și-a suspendat contul de pe platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, din cauza ...
Ministerul german al Apărării a anunţat miercuri că îşi suspendă activitatea pe platforma X a miliardarului american Elon Musk, deplângând dificultatea de a avea un "schimb obiectiv de......
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare în cinci țări, între care și România
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare ...
NXP Semiconductors N.V. a anunțat astăzi obținerea unui împrumut de 1 miliard de euro de la Banca Europeană de Investiții ...
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, care ar periclita siguranța unei baze americane din arhipelag
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, ...
Marea Britanie va oferi noii administraţii Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius cu privire la viitorul ...
APIA a autorizat la plată către fermieri de la începutul lunii decembrie suma de 1,68 de miliarde de lei
APIA a autorizat la plată către fermieri de la începutul lunii decembrie suma de 1,68 de miliarde de lei
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 15 ...