Ford va angaja 11.000 de muncitori în SUA şi Asia, cea mai rapidă expansiune din ultimii 50 de ani

Economica.net
13 12. 2013
fordplant_75204900

Ford are ca obiectiv lansarea a 23 de noi vehicule pe plan global în 2014, mai mult decât dublu faţă de cele prezentate în 2013.

Compania a apreciat că va fi cea mai rapidă expansiune din ultimii 50 de ani şi va include noul model Lincoln MKC, un Mustang restilizat şi gama de vehicule comerciale Transit.

Aproximativ 5.000 de muncitori vor fi angajaţi în SUA şi 6.000 în Asia, în condiţiile în care Ford intenţionează să deschidă în 2014 încă două fabrici în China.

‘Este cea mai rapidă şi mai agresivă expansiune a producţiei realizată în ultimii 50 de ani’, a declarat vicepreşedintele executiv al Ford, John Fleming.

Anul viitor, Ford va deschide o fabrică de asamblare în Changan şi una de componente auto în Chongqing, China, precum şi o uzină de motoare în Brazilia.

În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford.