Ford va concedia o treime din angajaţii uzinei din Australia

Ford va renunţa la aproximativ 300 de locuri de muncă la fabrica sa din Australia şi va reduce producţia cu o treime în iunie, deoarece se pregăteşte să oprească producţia de vehicule în această ţară până în 2016, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 06 feb. 2014, 10:26
Ford va concedia o treime din angajaţii uzinei din Australia

Producţia zilnică va scădea la 80-90 vehicule, de la 133 în prezent, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei americane, Wes Sherwood.

Trei din cei patru producători auto prezenţi în Australia au anunţat din 2008 planuri de opri producţia de vehicule, din cauza aprecierii dolarului australian, a scăderii vânzărilor şi a costurilor de producţie ridicate. În mai, Ford a anunţat stoparea producţiei în octombrie 2016, în timp ce Holden, o subsidiară a producătorului auto american General Motors (GM), a anunţat în decembrie că va opri producţia de vehicule în Australia până la sfârşitul lui 2017 şi va renunţa la 2.900 de angajaţi.

Vânzările modelului Falcon produs de Ford, cel mai bine vândut în Australia până în 1995, au scăzut cu două treimi în ultimii cinci ani. În 2013, s-au vândut 10.610 modele Falcon, de la 31.023 în 2009.

În ultimii cinci ani, dolarul australian s-a apreciat cu aproape 30% faţă de dolarul SUA, ceea ce a făcut ca maşinile importate în Australia să fie mai ieftine pentru consumatori. Conform estimărilor, aproape 85% din totalul maşinilor vândute pe piaţa australiană sunt importate.

Ford a început să producă maşini în Australia încă din 1925 şi este al treilea mare producător auto din această ţară. Anul trecut, Ford a produs în Australia 37.000 de vehicule şi are aici peste 3.000 de angajaţi.

Compania americană va închide fabrica de motoare din Geelong şi cea de asamblare a vehiculelor din Broadmeadows, ambele situate în statul Victoria, şi va concedia 1.200 de oameni, a anunţat recent şeful Ford Australia, Bob Graziano.

Ford a înregistrat în Australia pierderi după taxe de 141 de milioane de dolari australieni (136 milioane de dolari SUA) în anul financiar 2012, după pierderi de 290 de milioane de dolari australieni în 2011.

Aproximativ 1.500 de angajaţi, inclusiv dealeri şi persoane care lucrează pentru dezvoltarea producţiei, vor continua să lucreze pentru Ford după închiderea fabricilor, în octombrie 2016.

În industria auto din Australia lucrează aproximativ 50.000 de persoane.
Miercuri, Ford România a anunţat că angajaţii de la Secţia Operaţiuni Vehicule unde se produce modelul B-MAX vor lucra, în această lună, numai patru zile pe săptămână din cauza cererii scăzute de maşini pe piaţa europeană. Uzina de la Craiova este unica locaţie Ford unde se produce modelul B-Max şi unde se asamblează, în prezent, câte un B-Max la fiecare 70 de secunde. Conform datelor oficiale, în 2013, Ford B-Max a înregistrat vânzări de peste 67.000 de unităţi în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi în benzinării, la doar două zile de la precedenta majorare de preț. Este a patra scumpire de la începutul anului până acum....
EASA avertizează cu privire la riscurile pentru avioanele de linie care survolează Rusia. Moscova consideră recomandarea ca fiind absurdă
EASA avertizează cu privire la riscurile pentru avioanele de linie care survolează Rusia. Moscova consideră recomandarea ...
Agenţia Federală de Aviaţie a Rusiei a denunţat vineri recomandarea "absurdă" a Uniunii Europene, care a avertizat vineri ...
Opoziția parlamentară din Ucraina a început demersurile de demitere a ministrului Energiei, pe care-l acuză de corupție
Opoziția parlamentară din Ucraina a început demersurile de demitere a ministrului Energiei, pe care-l acuză de corupție
Parlamentari ucraineni de opoziţie au anunţat vineri iniţierea procedurii de demitere a ministrului Energiei, Gherman ...
MAE anunță evacuarea Consulatului României din Los Angeles, din cauza incendiilor puternice din zonă
MAE anunță evacuarea Consulatului României din Los Angeles, din cauza incendiilor puternice din zonă
Autorităţile americane au solicitat evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles, în contextul ...